X

Liderii PPE se reunesc la Bruxelles

Liderii partidelor naţionale afiliate Partidului Popular European (PPE) se întâlnesc marţi, la Bruxelles, înaintea reuniunii informale a Consiliului European consacrate pentru a analiza rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European din 23-26 mai, potrivit agerpres.

PPE a obţinut 180 de mandate europarlamentare în scrutinul desfăşurat în cele 28 de state membre ale UE, având în continuare cel mai numeros grup politic din Parlamentul European.

Citeşte şi: Atac cu cuţitul în Japonia: 2 morţi şi 16 răniţi, majoritatea copii – FOTO/VIDEO

La summitul PPE, care începe la ora locală 13:00 (11:00 GMT) şi va fi prezidat de preşedintele formaţiunii paneuropene, Joseph Daul, sunt invitaţi de asemenea candidatul ‘cap de listă’ al PPE pentru preşedinţia viitoarei Comisii Europene, Manfred Weber, şi actualii preşedinţi ai Consiliului European, Comisiei Europene şi Parlamentului European – Donald Tusk, Jean-Claude Juncker şi Antonio Tajani.

Printre participanţi se află preşedintele român Klaus Iohannis, preşedintele cipriot Nicos Anastasiades, premierul bulgar Boiko Borisov, premierul leton Kri?janis Karins, cancelarul german Angela Merkel, premierul croat Andrej Plenkovic şi premierul irlandez Leo Varadkar.

Citeşte şi: Volodimir Zelenski se duce pe linia frontului din estul Ucrainei

Tags: Antonio TajanibruxellesConsiliul EuropeanDonald TuskJean-Claude JunckerJoseph DaulManfred WeberPartidul Popular European (PPE)
Categorii: Diaspora