X

Liderii statelor din Balcanii de Vest au semnat la Berlin trei acorduri de mobilitate

Liderii din cele şase state ale Balcanilor de Vest au semnat joi la Berlin trei acorduri de mobilitate care vor permite călătoriile în interiorul regiunii doar cu cărţile de identitate, precum şi recunoaşterea reciprocă a diplomelor universitare şi atestatelor profesionale, informează Tanjug, potrivit agerpres.  

Acordurile au fost semnate în marja summitului Procesului de la Berlin desfăşurat în capitala germană, de premierii din Serbia, Macedonia de Nord, Muntenegru şi Albania – Ana Brnabic, Dimităr Kovacevski, Dritan Abazovic şi Edi Rama -, de preşedintele Consiliului de miniştri din Bosnia-Herţegovina, Zoran Tegeltija, şi de prim-ministrul instituţiilor provizorii de la Pristina, Albin Kurti, menţionează Tanjug.

Citește și : Americanii au aflat! Comandanții ruși au discutat despre folosirea armamentului nuclear

La semnarea acordurilor au asistat de asemenea cancelarul german, Olaf Scholz, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi secretarul general al Consiliulului cooperării regionale, Majlinda Bregu.

Tags: AlbaniaAna BrnabicberlinDimitar KovacevskiDritan AbazovicMacedonia de Nordmuntenegruserbia
Categorii: Diaspora