Liderii țărilor baltice au semnat la Chișinău o declarație de susținere a aderării Moldovei la UE

Publicat:

Liderii țărilor baltice au semnat la Chișinău o declarație de susținere a aderării Moldovei la UE

Președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, președintele Estoniei, Alar Karis, și președintele Letoniei, Edgars Rinkēvičs, au semnat la Chișinău o declarație comună prin care își reconfirmă sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Cei trei lideri baltici se află în vizită în Republica Moldova cu ocazia celor 33 de ani de la declararea Independenței. Oficialii au fost întâmpinați în cadrul unei ceremonii oficiale la Casa Guvernului de către premierul Dorin Recean, care a menționat că statele baltice sunt o sursă de inspirație pentru Moldova, transmite IPN.

„În ultimii ani Moldova a crescut, a învățat și a devenit mai puternică cu fiecare pas. Independența înseamnă să ne alegem singuri destinul. Alegerile pe care le facem în fiecare zi sau o dată la patru ani determină dacă vom trăi demn, în pace, în libertate și respect reciproc. Pe drumul nostru spre o viață mai bună nu suntem singuri. Avem alături prieteni adevărați, care ne arată prin propriu exemplu că viitorul este în mâinile noastre. Astăzi prietenii Moldovei sunt alături de noi – președintele Estoniei, Alar Karis, președintele Letoniei, Edgars Rinkēvičs, și președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda. Vizita lor este un semn că suntem o familie, iar familiile și prietenii se vizitează în moment importante, precum ziua de astăzi”, a menționat șeful executivului într-o conferință de presă comună.


Liderii țărilor baltice au semnat la Chișinău o declarație de susținere a aderării Moldovei la UE

Dorin Recean a menționat că astăzi este sărbătorită nu doar Ziua Independenței, ci și parteneriatele pe care Republica Moldova le-a construit cu Lituania, Letonia și Estonia. „Țările baltice sunt o sursă de inspirație pentru noi. Ele, ca și noi, au luptat pentru libertate și pentru un viitor european, iar în acest an sărbătoresc 20 de ani în Uniunea Europeană. Un drum pe care l-au parcurs cu hotărâre și curaj”, a mai spus premierul.

Citeşte şi: Bombardiere ruseşti se îndreaptă spre Ucraina, alertă aeriană în mare parte a ţării – Stiripesurse.md

Președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, a precizat că se află astăzi la Chișinău pentru a reitera sprijinul Lituaniei pentru aderarea Republicii Moldova la UE. Potrivit lui, Republica Moldova este o națiune europeană și are locul său de drept în sânul familiei europene. „Lansarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană pentru Republica Moldova este o realizare și o recunoaștere importantă a succesului guvernului în implementarea reformelor necesare. Acum, puterea stă în mâinile dumneavoastră ca să avansați pe calea de integrare în UE și să păstrați angajamentul, iar Lituania vă stă alături pentru a vă sprijini pe termen lung”, a precizat președintele lituanian.

Liderii țărilor baltice au semnat la Chișinău o declarație de susținere a aderării Moldovei la UE

Președintele Estoniei, Alar Karis, a declarat că astăzi au fost discutate mai multe provocări actuale, dar și perspectivele de viitor. „Republica Moldova se află la o răscruce – situație foarte cunoscută în parcursul nostru către UE. Aveam voci care promovau ambele direcții, dar până la urmă o singură direcție a fost calea clară către pace durabilă și prosperitate. Astăzi știm că să devenim membru al Uniunii Europene a fost nu doar alegerea corectă, ci a fost cea mai bună cale. În timpul referendumului nostru, circa 65% au votat în favoarea aderării la UE. Astăzi, sprijinul pentru UE de peste 80%. În rândul tinerilor acest sprijin este de peste 90%. UE a realizat toate promisiunile, dar mai important este că a adus libertatea să ne putem alege destinul”, a notat Alar Karis.

Președintele Letoniei, Edgars Rinkēvičs, a menționat că în cadrul vizitei a fost exprimată susținerea pentru Republica Moldova, dar și s-a discutat despre modalitățile în care Moldova poate fi sprijinită în călătoria sa spre a deveni membru al UE cu drepturi depline. „În acest an, toate cele trei țări baltice sărbătoresc cea de-a 20-a aniversare de la aderarea la UE. Noi am trecut prin multe proceduri, prin multe perioade de optimism, câteodată și situații mai dificile în procesul de aderare, dar votul dumneavoastră la referendumul din octombrie este doar începutul acestei căi. Puteți conta că în acest parcurs vor exista prieteni care vă vor sprijin, vă vor oferi asistență, vor trimite asistența lor”, a mai spus președintele leton.

După conferința de presă de la Guvern, președinții Lituaniei, Estoniei și Letoniei au depus flori la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt. Seara, cei trei lideri baltici urmează să urce în scena din Piața Marii Adunări Naționale pentru a transmite mesajele de felicitare pentru cetățenii Republicii Moldova.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Accident pe șantier. Mai mulți muncitori au căzut de la înălțime

Accident pe șantier. Mai mulți muncitori au căzut de la înălțime Un grav accident de muncă s-a produs pe șantierul „Satului German”, scrie portalul PulsMedia.md...

VIDEO – Drapelul Republicii Moldova este proiectat pe o clădire din Brazilia

Drapelul Republicii Moldova este proiectat pe o clădire din Brazilia Cu ocazia Zilei Independenței, drapelul Republicii Moldova a fost proeictat, seara trecută, pe o clădire...

Cristina Gherasimov laudă vizita președinților țărilor baltice

Cristina Gherasimov laudă vizita președinților țărilor baltice Vizita celor trei președinți ai țărilor baltice la Chișinău reprezintă un semnal puternic de încredere în eforturile autorităților...

Un ministru român a fost implicat într-un grav accident rutier

Un ministru român a fost implicat într-un grav accident rutier Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse din România, Natalia Elena Intotero (PSD), a suferit,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.