Liderii Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a cancelarului german Angela Merkel se întalnesc pentru a discuta despre formarea unei coaliţii

Publicat:

La o săptămână după eşecul discuţiilor exploratorii de formare a unei coaliţii, liderii Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a cancelarului german Angela Merkel urmează să se întâlnească, duminică seară, la Berlin pentru discutarea altor opţiuni, informează agerpres .

În ciuda câştigării celei mai mari părţi a votului în alegerile federale germane din septembrie, partidul lui Merkel încă nu s-a apropiat de formarea unui guvern.


Cancelarul s-a declarat sâmbătă împotriva unor noi alegeri, adăugând că politicienii au responsabilitatea de a lucra cu rezultatele alegerilor.

La reuniunea de la ora 18.00 (17.00 GMT), liderii CDU sunt de aşteptat de asemenea să discute o întâlnire planificată joi între Merkel şi Horst Seehofer de la CSU, filiala bavareză a CDU, cu liderul social-democrat (SPD) Martin Schulz şi preşedintele Germaniei Frank-Walter Steinmeier.

Citește și : Manifestație la Madrid împotriva violențelor cărora le cad victime femeile

“Evident că nu ştiu cum vor merge lucrurile în următoarele zile”, a declarat Merkel la o conferinţă a partidului sâmbătă în statul Mecklenburg-Vorpommern (nord). “Ar fi de preferat dacă am putea forma foarte repede un nou guvern”, a adăugat ea.

Steinmeier, el însuşi membru al SPD al lui Schulz, a spus că este împotriva altor alegeri, în timp ce şeful CSU Seehofer a declarat pentru ziarul german Bild am Sonntag că ar prefera o întoarcere la o mare coaliţie.

Ţara este în prezent guvernată de un guvern interimar alcătuit din CDU, CSU şi SPD.

De la alegerile din septembrie, social-democraţii lui Schulz au exclus constant perspectiva de a se alătura din nou conservatorilor lui Merkel, declarând că vor să se întoarcă la rolul de opoziţie politică în Bundestag-ul german.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament În ziua ceremoniei de deschidere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.