X

Liderul care îi va succeda lui Armin Laschet la conducerea CDU va fi ales la începutul anului viitor

Uniunea Creştin-Democrată (CDU), care a suferit o înfrângere dureroasă la alegerile parlamentare desfăşurate în Germania pe 26 septembrie, îşi va alege un nou lider la începutul anului viitor, au anunţat marţi mai mulţi participanţi la o reuniune a formaţiunii politice, potrivit DPA, scrie agerpres

Liderul care îi va succeda lui Armin Laschet la conducerea CDU va fi ales la un congres al partidului care va avea loc la Hanovra, pe 21 ianuarie 2022.

Citește și : Papa îi îndeamnă pe creştini să fie ‘săraci pe dinăuntru’ şi să nu caute bogăţie şi faimă

CDU ar urma să intre în opoziţie după 16 ani în care guvernul conservator de la Berlin a fost condus de Angela Merkel.

Partidul Social-Democrat (SPD), condus de Olaf Scholz, a obţinut 27,5% din voturi în alegerile din septembrie, devansând blocul conservator format din Uniunea Creştin-Democrată şi aliatul său bavarez, Uniunea Creştin-Socială, care a luat 24,1% din sufragii.

După o rundă de discuţii exploratorii, SPD, Verzii (14,8% din voturi) şi Partidul Liber-Democrat (FDP, 11,5%) au început tratative oficiale într-un climat de optimism al tuturor părţilor că vor ajunge la un acord înainte de Crăciun.

Citește și : Boris Johnson: COP26 trebuie ‘să marcheze începutul sfârşitului’ pentru schimbările climatice

Tags: alegeriAngela MerkelArmin Laschetgermania
Categorii: Diaspora