Liderul comunității de evrei din Germania acuză autoritățile de condiții de protecție inadecvate

Publicat:

Președintele consiliului comunității de evrei din Germania, Josef Schuster, a acuzat, joi, autoritățile germane de lipsa măsurilor de protecție necesare prevenirii atacului care a avut loc miercuri la o sinagogă din orașul Halle, relatează postul local de radio Deutschlandfunk, citat de Reuters, potrivit mediafax.

Josef Schuster a comunicat, în cadrul unei declarații pentru postul local de radio, că forțele de ordine locale nu au asigurat protecție pentru clădirea sinagogii și pentru oamenii aflați înăuntrul său. „Dacă poliția ar fi staționat în afara sinagogii, atunci acest bărbat (care a efectuat atacul, n. red.) ar fi fost dezarmat înainte ca el să-i poată ataca pe alții”, a declarat oficialul evreu.


Citește și : Erdogan ameninţă UE: ‘Vom deschide porţile şi vom trimite 3,6 milioane de refugiaţi’

Poliția germană a demarat joi o anchetă asupra incidentului produs cu o zi în urmă. Autoritățile au percheziționat o locuință din Benndorf, aflată în apropierea localității Halle, care ar aparține principalului suspect, denumit de autorități Stephan B, și au ridicat un vehicul din Landsdorf.

Procurorii federali consideră că incidentul ar fi fost motivat de extremism de dreapta și antisemitism. „A plănuit să ucidă oameni”, a declarat unul dintre anchetatori. Autoritățile nu au oferit detalii privind starea suspectului principal, în vârstă de 27 de ani, care ar fi fost rănit în timp ce poliția încerca să îl rețină.

Citește și : Iranul cheamă la ‘încetarea imediată’ a ofensivei Turciei în nord-estul Siriei

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.