Liderul CSU: SPD are prioritate la a încerca să formeze viitorul guvern al Germaniei

Publicat:

Social-democraţii (SPD), care au câştigat alegerile legislative din Germania, au prioritate la a încerca să formeze viitorul guvern, a transmis marţi partidul conservator bavarez, aliat al Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a Angelei Merkel, relatează AFP, potrivit agerpres.  

Liderul SPD “Olaf Scholz are mai multe şanse să devină cancelar în acest moment, asta este clar”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă liderului Uniunii Creştin-Sociale (CSU), Markus Soder.


Citește și : Pfizer pregăteşte o pastilă anti-COVID-19

Şeful administraţiei landului Bavaria se delimitează astfel în mod clar de omologul său creştin-democrat din partidul Angelei Merkel (CDU), Armin Laschet, care consideră că trebuie să devină viitorul cancelar, în pofida locul al doilea obţinut duminică.

“Niciun mandat pentru guvernare nu poate fi legitimat din punct de vedere moral plecând de la acest rezultat electoral” obţinut duminică de conservatori, cel mai slab din 1949, a afirmat Soder, care a dorit în primăvară să obţină statutul de candidat la postul de cancelar, după care a renunţat în favoarea lui Armin Laschet, mai puţin popular decât el.

“Rezultatul unui scrutin nu poate fi reinterpretat (…), el trebuie acceptat. Este o regulă de bază a democraţiei”, a mai spus Soder.

“SPD nu are un avansa mare, dar este totuşi înaintea partidului Uniunii (CDU-CSU) la finalul alegerilor legislative”, a afirmat la rândul său liderul grupului CSU în Bundestag, Alexander Dobrindt.

“În consecinţă, nu se poate revendica un drept automat la un guvern al Uniunii” şi “trebuie să înţelegem că Verzii şi FDP (partidul liberal) sunt primii care vor discuta cu SPD”, în vederea formării viitorului guvern, a adăugat el.

O astfel de coaliţie între SPD, ecologişti şi liberali este “prima soluţie evidentă”, a apreciat la rândul său Markus Soder.

Citește și : UE deblochează 5,4 miliarde de euro pentru a ajuta statele membre

Armin Laschet, deja criticat de mai mulţi deputaţi din tabăra sa sau de membri din conducerea partidului, pare să se confrunte cu noi probleme.

Dacă CSU se desolidarizează de partidul Angelei Merkel, acesta nu va putea nici măcar încerca să formeze o coaliţie de guvernare cu Verzii şi liberalii, întrucât nu dispune de suficienţi deputaţi în Bundestag fără aportul parlamentarilor bavarezi, comentează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.