X

Liderul PNM avertizează că ne așteaptă vremuri grele

Liderul PNM avertizează că ne așteaptă vremuri grele

Președintele Partidului național Moldovenesc (PNM), Dragoș Galbur, avertizează că ne așteptă vremuri grele, făcând o analiză a rezultatelor alegerilor europarlamentare de ieri.

Citește și: Cod galben de vreme rea! În următoarele ore va ploua puternic

„Uniunea Europeană se află într-un punct de cotitură politică și chiar aș putea spune geopolitică. Creșterea procentuală considerabilă în Parlamentul European a forțelor de extremă dreaptă, în sine, nu este o tragedie la nivel european, iar rezultatul de la europarlamentare e un barometru bun pentru parlamentarele din statele membre. Bunăoară, partidul lui Macron a pierdut zdrobitor alegerile aseară, iar președintele francez a dizolvat parlamentul și vor avea loc anticipate, unde Marine Le Pen, mare admiratoare a lui Putin, va câștiga. La fel va fi și în Germania, dar și în alte state. La ei acolo, indiferent de bătăliile politice, totul va fi bine. Aș spune că pentru Republica Moldova vin vremuri grele, dar Republica Moldova nici nu a ieșit din vremurile grele, de fapt. Alegerile de ieri sunt un semnal că în următorii ani vom avea de negociat bilateral aderarea noastră la UE, cu mai multe state membre, care deja vor fi conduse de anumite elemente politice rusofile. Și va fi greu, aproape imposibil”, constată Dragoș Gabur.

Potrivit lui, în această situație,  unirea cu România este unica posibilitate pentru moldoveni să trăiască în beneficiile Uniunii Europene și să doarmă liniștiți sub umbrela NATO.

Tags: alegeri europarlamentareDragoș Galburintegrare europeana Moldovapreședinte PNMvremuri grele Moldova
Știrile zilei