
Preşedintele Partidului Popular European, Manfred Weber, şi preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, au deplâns moartea fostului premier italian Silvio Berlusconi, care a decedat luni dimineaţă la Milano, transmite EFE, potrivit agerpres.
În mesaje separate pe reţelele de socializare, ambii au subliniat leadership-ul pe care Berlusconi şi l-a asumat în cadrul centrului-dreapta italian şi european, precum şi “energia şi dăruirea” cu care şi-a desfăşurat activitatea politică.
Citeşte şi: Contraofensiva Ucrainei a început. Obiectivele ei nu sunt strict militare – Black News
“Silvio Berlusconi: luptătorul care a condus centrul-dreapta şi care a fost protagonistul politicii în Italia şi în Europa timp de generaţii. Tată, om de afaceri, europarlamentar, prim-ministru, senator. Şi-a lăsat amprenta şi nu va fi uitat”, a scris Metsola pe Twitter.
“Gândurile mele sunt alături de familia sa şi de cei dragi în aceste momente dificile. Nu vom uita energia şi dăruirea cu care a lucrat pentru iubita sa Italie, pentru familia sa politică şi pentru idealurile sale europene”, a transmis la rândul său Weber.
Citeşte şi: Privite de la Kiev, atuurile și slăbiciunile Europei sunt dureros de vizibile – Black News