
novosti
Membrul sârb al preşedinţiei colegiale bosniace, Milorad Dodik, a fost internat din cauza deteriorării stării sale de sănătate, la câteva zile după ce s-a întâlnit cu o persoană infectată cu COVID-19, a anunţat luni un purtător de cuvânt al partidului său, citat de France Presse, scrie agerpres.
Aflat în izolare de sâmbătă, Dodik, în prezent preşedinte în exerciţiu al Bosniei, “nu se simţea prea bine (…) şi a fost internat noaptea trecută la centrul spitalicesc universitar” din Banja Luka (nord), a declarat Radovan Kovacevic, purtător de cuvânt al partidului lui Milorad Dodik, SNSD.
Citește și : ERUPŢIE spectaculoasă a vulcanului Kilauea din Hawaii – VIDEO
Potrivit aceleiaşi surse, Dodik, în vârstă de 61 de ani, s-a întâlnit miercuri cu o persoană infectată cu COVID-19 şi apoi s-a izolat. El a fost testat negativ la virus sâmbătă.
Spitalul, citat de mass-media, a declarat într-un comunicat că starea de sănătate a lui Dodik este “stabilă” şi viaţa lui “nu este în pericol”. “Un diagnostic detaliat este în curs”, potrivit aceleiaşi surse.
Bosnia, care are 3,5 milioane de locuitori, este ţara din Balcanii de Vest care deplânge cel mai mare număr de decese (3.625) legate de COVID-19, la aproximativ 105.500 de persoane infectate.
Citește și : Ani grei de închisoare pentru o fostă deputată kurdă din Turcia