Liderul Senatului SUA îi cere unui republican acuzat de agresiune sexuală asupra unei adolescente să se retragă

Publicat:

Liderul republicanilor din Camera superioară a Congresului american, influentul Mitch McConnell, l-a îndemnat luni pe candidatul din Alabama al partidului său pentru un loc în Senat să se retragă imediat din cursă în urma acuzaţiilor de agresiune sexuală asupra unei adolescente minore în anul 1979, transmite AFP. 

Roy Moore, magistrat din Alabama, este candidatul republicanilor la senatorialele de la 12 decembrie. Joi, cotidianul Washington Post a publicat mărturia unei femei care a povestit că în 1979, când ea avea 14 ani, iar Roy Moore 32, acesta a dus-o la el acasă şi a mângâiat-o pe sub îmbrăcăminte. Alte trei femei au făcut cunoscut că s-au întâlnit cu el – în timp ce aveau 18 ani sau mai puţin -, fără să întreţină relaţii sexuale.


Magistratul, sprijinit de fostul consilier prezidenţial Stephen Bannon, a negat aceste acuzaţii şi a refuzat să se retragă din cursă, în pofida apelurilor mai multor senatori republicani.

Luni, Mitch McConnell a declarat că Roy Moore trebuie “să se retragă” fără condiţii, potrivit mai multor media. Vineri, el afirmase că Moore ar trebui să facă acest lucru, “dacă acuzaţiile sunt adevărate”.

Condiţionalul nu mai este de actualitate pentru liderul majorităţii. “Le cred pe femei”, a spus el.

Mai mulţi republicani ar dori să îl forţeze pe Roy Moore să îi lase locul senatorului în exerciţiu Luther Strange, care a pierdut primarele. O cale posibilă ar fi un îndemn la vot pentru Luther Strange în postura de candidat liber, alegătorii având posibilitatea să înscrie numele acestuia pe buletinul de vot (write-in) .

“Cred că Luther Strange ar fi un bun candidat write-in”, a spus duminică senatorul de Pennsylvania Pat Toomey la postul NBC.

Luni după-amiază, o altă femeie urma să participe la o conferinţă de presă la New York pentru a-l acuza pe Roy Moore de agresiune sexuală pe când era minoră.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Germania îl va primi pe Biden cu cele mai înalte onoruri săptămâna viitoare

Germania îl va primi pe Biden cu cele mai înalte onoruri săptămâna viitoare Germania îl va primi pe preşedintele SUA, Joe Biden, cu cele mai...

Ploaie torențială și furtuni azi în Moldova: Meteorologii avertizează asupra vremii imprevizibile

Ploaie torențială și furtuni azi în Moldova: Meteorologii avertizează asupra vremii imprevizibile Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță că astăzi vremea în Moldova va fi instabilă,...

Arheologii din Peru au descoperit un loc de sacrificare a copiilor, vechi de 600 de ani

Arheologii din Peru au descoperit un loc de sacrificare a copiilor, vechi de 600 de ani Arheologii au dezgropat de pe un teren viran din...

Reacția lui Naomi Campbell, după ce Marea Britanie i-a interzis să conducă organizații caritabile, acuzând-o că a cheltuit donațiile pe tratamente spa

Reacția lui Naomi Campbell, după ce Marea Britanie i-a interzis să conducă organizații caritabile, acuzând-o că a cheltuit donațiile pe tratamente spa Acuzată că a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.