X

Liderul separatist de la Tiraspol îi sugerează socialistului Dodon să fie mai atent

Liderul separatist de la Tiraspol îi sugerează socialistului Dodon să fie mai atent

Liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, îi sugerează liderului socialist de la Chișinău, Igor Dodon, să fie mai atent la declarațiile pe care le face.

Citește și: Fostul ministru Voicu minte? Moțpan neagă că l-ar fi promovat pe Gorgan

„Domnule Dodon, fie că sunteți dus în eroare, fie că denaturați conștient esența adresărilor mele către președintele Republicii Moldova… În cazul în care se întâmplă să obțineți puterea în Moldova, vă sfătuiesc să fiți mai atent la conținutul și esența  eventualelor adresări…”, a declarat liderul separatist Krasnoselski, care s-a referit la declarațiile lui Dodon făcute pentru RIA Novosti precum că, acum doi ani, pretinsul lider de la Tiraspol i-ar fi solicitat președintei Sandu „reunificarea” țării.

„Da, într-adevăr, nu doar o singură dată, m-am adresat atât în scris, cât și public,  autorităților Moldovei pentru continuarea dialogului politic. Doar atât. La fel ca și mai înainte, precum și de acum încolo, poporul și președintele RMN au aceeași viziune cu privire la viitorul Transnistriei – independența și recunoașterea internațională”, a reiterat Krasnoselski.

Aflat într-o nouă vizită în Federația Rusă, liderul socialiștilor, Igor Dodon, a făcut mai multe declarații pentru agenția de presă RIA Novosti.

Tags: Dodon Krasnoselskiigor dodonLiderul separatist de la TiraspolVadim Krasnoselski
Știrile zilei