Liderul suprem al Afganistanului cere comunităţii internaţionale să recunoască guvernul taliban

Publicat:

Liderul suprem al Afganistanului a îndemnat vineri comunitatea internaţională să recunoască guvernul taliban, apreciind că lumea a devenit “un mic sat” şi că restabilirea relaţiilor diplomatice ar ajuta la rezolvarea problemelor acestei ţări, informează AFP, potrivit agerpres.

Nicio ţară nu a recunoscut oficial noul regim din Afganistan, instalat după revenirea talibanilor la putere, în august.


Vezi şi: Joe Biden nu va lăsa Rusia să intimideze Europa (VIDEO) – Black News

Într-un mesaj difuzat vineri, cu câteva zile înainte de Eid al-Fitr, sărbătoarea care marchează sfârşitul Ramadanului, liderul suprem, Hibatullah Akhundzada, nu a insistat asupra punctelor de fricţiune cu comunitatea internaţională, în special redeschiderea învăţământului secundar pentru fete.

Dimpotrivă, el a estimat că recunoaşterea este o prioritate, pentru ca “noi să ne putem rezolva problemele oficial şi cu respectarea normelor şi principiilor diplomatice”.

“Fără pic de îndoială, lumea s-a transformat într-un mic sat”, a adăugat Akhundzada, care trăieşte izolat în Kandahar, centrul spiritual al talibanilor, şi care nu a fost văzut niciodată în public înainte de revenirea talibanilor la putere.

În octombrie, islamiştii au pus în scenă o apariţie publică a liderului suprem, însă prezenţa sa nu a fost niciodată confirmată de o sursă independentă, iar unii analişti pun chiar la îndoială că el ar fi în viaţă.

“Afganistanul are rolul său de jucat în pacea şi stabilitatea lumii. În acest scop, lumea ar trebui să recunoască emiratul islamic”, a adăugat Akhundzada.

Acest mesaj a fost publicat în condiţiile în care situaţia de securitate pare să se deterioreze din nou în Afganistan, după ce se ameliorase substanţial în urma revenirii talibanilor la putere.

Mai multe atentate cu bombă, adesea revendicate de gruparea Stat Islamic şi care au vizat minoritatea şiită hazara, au avut loc în ultimele săptămâni în tot Afganistanul.

Akhundzada nu a făcut direct aluzie la ele, dar şi-a exprimat satisfacţia în legătură cu faptul că Afganistanul a fost capabil să creeze “o puternică armată islamică şi naţională”, precum şi “servicii de informaţii solide”.

O mare parte din comunitatea internaţională doreşte ca recunoaşterea şi ajutorul umanitar de care Afganistanul are atâta nevoie să fie legate direct de respectarea drepturilor femeilor.

Citeşte şi: Erdogan vizitează Arabia Saudită, o premieră după asasinarea lui Khashoggi – Black News

Când au revenit la putere, talibanii au promis că se vor arăta mai maleabili decât în timpul primului lor regim (1996-2001), când femeile erau private de aproape toate drepturile lor. Însă ei au erodat din nou în mod progresiv aceste drepturi, anulând 20 de ani de libertate cucerită de femei.

În prezent, femeile afgane sunt excluse de la locurile de muncă publice, nu au voie să călătorească singure şi sunt obligate să se îmbrace în conformitate cu o interpretare strictă a legii islamice. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

IGSU: O echipă de pompieri se pregătește de deplasare în Grecia

IGSU: O echipă de pompieri se pregătește de deplasare în Grecia Echipa pompierilor de combatere terestră a incendiilor forestiere din cadrul IGSU al MAI se...

Episcopul de Bălţi şi Făleşti, mesaj antiromânesc la Moscova: ‘Mitropolia Basarabiei este un factor destabilizator în R.Moldova’

Episcopul de Bălţi şi Făleşti, mesaj antiromânesc la Moscova: 'Mitropolia Basarabiei este un factor destabilizator în R.Moldova' Mai mulți deputaţi şi reprezentanţi din regiunea transnistreană...

Moscova își dorește victoria lui Trump în SUA. Analiza presei din Rusia despre plusurile și minusurile acestei variante

Moscova își dorește victoria lui Trump în SUA. Analiza presei din Rusia despre plusurile și minusurile acestei variante Conducerea Rusiei urmărește campania prezidențială din SUA...

Judecătoarea Sanduța, după audierea repetată la Pre-Vetting a Marinei Rusu: ‘Hărțuită de o comisie care se străduiește disperat să supraviețuiască blamărilor și urii poporului’

Judecătoarea Sanduța, după audierea repetată la Pre-Vetting a Marinei Rusu: 'Hărțuită de o comisie care se străduiește disperat să supraviețuiască blamărilor și urii poporului' Judecătoarea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.