Liderul unei grupări islamiste, arestat în Pakistan

Publicat:

Un bărbat acuzat că este liderul unei grupări militante islamiste, învinuită de Statele Unite şi India pentru atacurile din 2008 din Mumbai, a fost arestat sâmbătă în Pakistan, informează Reuters, potrivit news.ro.   

Arestarea are legătură cu finanţarea terorismului, a spus un oficial, şi nu cu un atac anume.


Citește și : Wuhan a sărbătorit intrarea în 2021, la un an după apariţia primului caz de COVID-19

„Zaki ur Rehman Lakhvi, liderul organizaţiei proscrise LeT (Lashkar-e-Taiba) a fost arestat sub acuzaţia de finanţare a terorismului”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului pentru combaterea terorismului (CTD) din provincia pakistaneză Punjab.

Suspectul ar fi avut un dispensar prin care colecta şi trimitea fonduri pentru activităţi militante.

Un comitet al ONU a spus că Lakhvi este şeful operaţiunilor LeT şi l-a acuzat că este implicat în activităţi militante în mai multe regiuni şi ţări, inclusiv Cecenia, Bosnia, Irak şi Afganistan.

Autorităţile indiene au spus că singurul atacator supravieţuitor al evenimentelor din 2008 din Mumbai, în care 166 de persoane au fost ucise, a declarat anchetatorilor înainte să fie executat că atacatorii ţineau legătura cu Lakhvi.

India a cerut de mult timp Pakistanului să îl aducă pe Lakhvi în faţa instanţei, dar Islamabadul a afirmat că Delhi nu a oferit dovezi concrete. El a fost arestat prima dată în 2008, dar a fost apoi eliberat după ce a plătit o cauţiune.

Citește și : Fauci: Vaccinarea merge mai greu decât era plănuit în SUA; avem nevoie de mai multe resurse

Imran Gill, avocatul lui Lakhvi, a confirmat arestarea şi a declarat pentru Reuters că acest caz va fi audiat săptămâna viitoare.

Un alt bărbat despre care India a spus că a fost creierul atacului din Mumbai, Hafiz Saeed, a fost condamnat anul trecut de un tribunal din Pakistan pentru două capete de acuzare privind finanţarea terorismului. Saeed a negat implicarea în atacul din urmă cu 12 ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Kamala Harris, Moldova și moldovenii

Kamala Harris, Moldova și moldovenii Moldovenii sunt puțin interesați de procesele politice care au loc în SUA. Aceasta chiar dacă sunt conștienți că de linia...

OPINIE – De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova?

De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova? Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, 33,7% ar vota pentru actualul...

Europa îi rânjește în față propriului electorat (editorial)

Europa îi rânjește în față propriului electorat   Dreapta a câștigat teren la alegerile din Uniunea Europeană, însă noua ei conducere e tot cea veche   Alegătorii europeni...

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica O inimă de piatră. Forțat să părăsească scena politică, furios...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.