Liderul unui partid sud-coreean a fost DEMIS pentru hărţuire sexuală

Publicat:

Liderul unui partid de stânga din Coreea de Sud, care apără egalitatea între femei şi bărbaţi, a fost demis din funcţie luni pentru hărţuirea sexuală a unei membre a partidului său, relatează AFP, potrivit agerpres.

În vârstă de 51 de ani, Kim Jong-Cheol (foto), preşedintele Partidului Justiţiei, a treia forţă politică în Adunarea Naţională (parlamentul) sud-coreeană, a fost demis după ce a recunoscut că a hărţuit-o pe Jang Hye-yeong, a anunţat formaţiunea într-un comunicat.


Citeşte şi: Australia aprobă vaccinul Pfizer-BioNTech

Jang (33 de ani), aleasă în Adunarea Naţională anul trecut, este una dintre cele mai tinere parlamentare din corpul de deputaţi.

Cunoscută ca o militantă pentru drepturile omului, formaţiunea respectivă este iniţiatoarea unui proiect de lege antidiscriminare vizând interzicerea oricărui favoritism bazat pe sex, rasă, vârstă, orientare sexuală, handicap sau religie. Acest text nu a fost încă supus la vot.

Incidentul respectiv s-a produs după un dineu organizat în decembrie, iar Jang a sesizat imediat partidul, care a deschis o anchetă trei zile mai târziu.

‘Acesta este fără nicio îndoială un act flagrant de hărţuire’, a declarat şefa adjunctă a partidului Bae Bok-ju presei. ‘Kim a şi recunoscut toate acuzaţiile’, potrivit ei.

Societatea sud-coreeană este extrem de patriarhală şi multe victime ale hărţuirii păstrează tăcerea pentru a nu fi ostracizate.

În ultimii ani, mişcarea globală împotriva violenţei împotriva femeilor, #MeToo, a făcut să cadă multe personalităţi masculine din ţară şi în mai multe domenii.

Într-un comunicat, deputata afirmă că a simţit un ‘şoc imens şi multă suferinţă’ provocată ‘de cineva în care a avut o încredere profundă’, amintind totodată că împreună cu el a făcut campanie ‘împotriva delictelor sexuale’.

‘Am decis să fac public acest lucru şi de a-l trage la răspundere pentru că am crezut că asta mi-ar reda demnitatea şi îmi va permite să revin la o viaţă normală’, a scris ea pe reţelele de socializare.

Citeşte şi: Israelul îşi deschide ambasadă în Emiratele Arabe Unite

Kim a recunoscut că a avut ‘contacte fizice neconsimţite cu victima şi că a hărţuit-o sexual’.

‘Este o faptă ce nu are nicio scuză şi îmi pare foarte rău’, a declarat el într-un comunicat, prezentând ‘cele mai sincere scuze’.

Acest caz intervine la şase luni după ce primarul capitalei sud-coreene Seul, Park Won, s-a sinucis, fiind acuzat de hărţuire sexuală.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

BNM va utiliza inteligența artificială pentru a îmbunătăți eficiența operațiunilor

BNM va utiliza inteligența artificială pentru a îmbunătăți eficiența operațiunilor Banca Națională a Moldovei (BNM) utilizează mai multe instrumente de inteligență artificială (AI) pentru a...

3 500 de gospodării inspectate de salvatori. Atenție în perioada fermentării vinului

3 500 de gospodării inspectate de salvatori. Atenție în perioada fermentării vinului Salvatorii au mers, săptămâna aceasta, pe la casele oamenilor din diferite localități, pentru...

Polonia va începe să consolideze apărarea la graniţele sale cu Rusia şi Belarus până la sfârşitul anului

Polonia va începe să consolideze apărarea la graniţele sale cu Rusia şi Belarus până la sfârşitul anului Polonia va începe până la sfârşitul acestui an...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.