Lilian Carp sugerează că unii deputați ar consuma droguri: ‘Dacă s-ar intra în Parlament, mă tem că de la unii nu o să miroase doar a fum!’

Președintele Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, a făcut declarații dure în cadrul emisiunii Cutia Neagră de la TV8, lăsând să se înțeleagă că în rândul unor deputați ar putea exista consum de droguri. Declarațiile lui Carp au fost făcute în contextul în care, recent, mai mulți polițiști au fost reținuți pentru că ar fi protejat traficanți de droguri.

„O să spun exact ceea ce am spus de la tribuna Parlamentului. Atunci când se încearcă a lega doar că în rândul polițiștilor ar exista protecție, pot să vă spun, cu siguranță, că, dacă s-ar intra în Parlament — și o spun cu toată certitudinea — în rândul unor deputați, mă tem că de la unii nu o să miroase doar a fum. Spun acest lucru fără glumă”, a declarat Lilian Carp, potrivit cotidianul.

Vezi și: Moldova nu își poate asigura independența alimentară

Deputatul a adăugat că tentații există în toate instituțiile, inclusiv în cele de forță sau din domeniul dreptului, unde unii angajați ar putea avea impresia că sunt „invincibili”.

„Întotdeauna vor fi tentații din partea unora care sunt în instituțiile de forță sau de drept, pentru că consideră că sunt invincibili. Pentru asta există CNA, pentru asta este SPIA, care vor întreprinde măsuri profilactice pentru a destructura unele acțiuni ale unor colegi de-ai lor”, a mai spus Carp.

Amintim că, pe 22 aprilie, șase angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica din Chișinău au fost reținuți și sunt învinuiți că ar fi primit mită de la persoane implicate în consumul și traficul ilicit de droguri.

Citeşte şi: Canada menține frontierele internaţionale închise până la sfârşitul lunii septembrie

Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare

Potrivit CNA, cei șase polițiști sunt suspectați de primirea sistematică a banilor, în sume cuprinse între 3.000 și 10.000 de dolari, atât în numerar, cât și în criptomonede.

Ulterior, șeful Inspectoratului de Poliție Botanica din Chișinău, Sergiu Cobîlaș, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, în Penitenciarul nr. 13, decizia fiind luată de magistrații de la Judecătoria Ciocana.

Tags: Lilian Carp
Politică