Limba spaniolă ar putea să depășească franceză, în următorii ani, în şcolile din Marea Britanie (raport)

Publicat:

Cursurile de limbă spaniolă organizate în şcolile din Marea Britanie ar putea să le depăşească pe cele de franceză în următorii ani, potrivit unui raport publicat joi de British Council, o instituţie britanică de interes public, care promovează limba şi cultura engleză, citat de EFE, scrie agerpres.

Potrivit raportului, numărul elevilor evaluaţi la franceză la examenele preuniversitare britanice a scăzut de la 21.300 în 1997 la 8.300 anul trecut, în condiţiile în care, în aceeaşi perioadă, numărul elevilor britanici care au învăţat spaniola a crescut de la 4.000 la 7.600.


Citește și : Bruxelles a devenit un ‘cuib de spioni’ mai mare decât Viena (Şeful contrainformaţiilor austriece)

În baza acestei tendinţe, experţii sunt de părere că spaniola va deveni limba străină cu cei mai mulţi cursanţi în Marea Britanie începând cu anul 2020.

Spaniola este predată în 77 % din totalul centrelor publice de învăţâmânt secundar din Marea Britanie şi în 98 % din totalul celor particulare, potrivit datelor difuzate într-un comunicat de Institutul Cervantes din Londra.

În universităţile din Marea Britanie, cea mai populară limbă străină în rândul studenţilor este spaniola, predată unor grupuri de peste 150 de studenţi din 60 de centre de învăţâmânt superior din această ţară.

Citește și : Viktor Orban: Este timpul ca liderii UE ”să reconstruiască democraţia europeană”

În total, aproximativ 14.000 de studenţi învaţă această limbă în Marea Britanie, în plus faţă de persoanele care frecventează cursurile de spaniolă oferite de 70 de centre din afara sistemului naţional de învăţământ, potrivit Institutului Cervantes.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Orașul care îi plătește pe oamenii fără adăpost cu 1.000 de dolari lunar

Orașul care îi plătește pe oamenii fără adăpost cu 1.000 de dolari lunar Peste 800 de locuitori ai orașului Denver din Colorado care nu aveau...

UE se pregătește de o nouă extindere, după alte șapte, dar trebuie să-și reformeze modul de funcționare

UE se pregătește de o nouă extindere, după alte șapte, dar trebuie să-și reformeze modul de funcționare Ţările Uniunii Europene vor deschide negocierile de aderare...

Traficul aerian de pe aeroportul din Manchester, perturbat de o pană de curent

Traficul aerian de pe aeroportul din Manchester, perturbat de o pană de curent Zborurile cu plecare de pe Aeroportul Manchester din Marea Britanie s-au confruntat...

China vrea să impună pedeapsa cu moartea pentru susținătorii înfocați ai „independenței” Taiwanului

China vrea să impună pedeapsa cu moartea pentru susținătorii înfocați ai „independenței” Taiwanului Beijingul crește presiunea în privința „crimei de secesiune”, în timp ce Taipei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.