
Republica Moldova va intra în sezonul rece 2025–2026 cu o infrastructură energetică esențială pentru securitatea sa. Linia electrică Vulcănești–Chișinău, supranumită și „linia independenței”, urmează să fie dată în exploatare în această iarnă, a anunțat ministrul Energiei, Dorin Junghietu.
„În Planul de măsuri pentru pregătirea sezonului de încălzire 2025–2026 avem inclusă și darea în exploatare a liniei electrice aeriene Vulcănești–Chișinău. Progresul este semnificativ – am atins peste 80% la lucrările de construcție”, a precizat ministrul.
Junghietu a subliniat că, odată cu finalizarea proiectului, Republica Moldova nu va mai depinde de energia produsă de Centrala Termoelectrică Moldovenească (Moldgres) de la Cuciurgan, aflată sub controlul Tiraspolului.
Noua linie de transport va avea o lungime de 157 km, fiind construită cu peste 500 de piloni și 1.500 km de conductoare. Traseul va intersecta opt raioane și 35 de localități, putând acoperi în orele de vârf mai mult de 50% din consumul național de energie.
Proiectul este implementat de Guvernul Republicii Moldova prin Ministerul Energiei și UCIPE, cu sprijinul Băncii Mondiale, iar beneficiarul direct este Întreprinderea de Stat Moldelectrica. Valoarea totală a investiției este de 61 de milioane de euro, dintre care 27 de milioane sunt alocate construcției liniei Vulcănești–Chișinău.
În prezent, capacitatea transfrontalieră de pe direcția România–Moldova, de 315 MW (prin linia 400 kV Vulcănești–Isaccea), este utilizată la maximum în anumite intervale orare. Totuși, în scenariul în care consumul ar fi acoperit integral din importuri prin România, necesarul Republicii Moldova depășește 600 MW în orele de vârf.
Astfel, noua linie va consolida securitatea energetică a țării și va reduce riscurile legate de dependența de resursele din stânga Nistrului.