X

Linia roşie trasată de francezi în Siria nu a fost depăşită

Ministrul apărării francez, Florence Parly, a estimat vineri că în absenţa ‘certitudinilor’ cu privire la atacurile chimice în Siria, linia roşie trasată de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, pentru o eventuală ripostă nu a fost deocamdată depăşită, informează AFP, potrivit agerpres.

‘Deocamdată, pentru că nu există certitudine cu privire la ce s-a întâmplat, cu privire la consecinţele a ceea ce s-a întâmplat, nu putem afirma că suntem acolo unde spuneţi’, a răspuns Parly la Radio France, fiind întrebată despre linia roşie fixată de şeful statului francez.

Citeşte şi: Şeful diplomaţiei germane îl critică dur pe posibilul său succesor

Cu ocazia primirii omologului său rus Vladimir Putin în 29 mai 2017, la Versailles, Emmanuel Macron a declarat că ‘orice utilizare de arme chimice’ în Siria va atrage după sine ‘o ripostă imediată’ din partea Franţei.

‘Am spus că o linie roşie foarte clară există din partea noastră: utilizarea unei arme chimice indiferent de către cine’, care ‘va face obiectul represaliilor şi unei riposte imediate din partea francezilor’, a declarat la acea dată Macron.

Potrivit Washingtonului, cel puţin şase atacuri cu clor au avut loc de la începutul lui ianuarie în zonele insurgenţilor, unde au fost raportate zeci de cazuri de răniţi prin sufocare. Guvernul sirian a dezminţit la sfârşitul lui ianuarie că a folosit arme chimice, iar Moscova, aliata regimului de la Damasc, a denunţat la rândul său ‘o campanie de propagandă’, subliniind că ‘autorii nu au fost identificaţi’.

Pentru Franţa, care la fel ca SUA suspectează regimul sirian, nu sunt reunite dovezi în ceea ce priveşte natura şi originea atacurilor.

Citeşte şi: Italia. Ciocniri violente între poliţişti şi membri unei grupări de extremă dreapta

‘Există indicii posibile privind utilizarea de clor, însă nu avem o confirmare absolută. Prin urmare, o astfel de muncă de confirmare facem noi, împreună cu alţii, pentru că în mod evident trebuie ca faptele să fie stabilite’, a subliniat ministrul apărării.

Miercuri, şeful diplomaţiei franceze, Jean-Yves Le Drian, a declarat că ‘totul’ indică faptul că forţele preşedintelui sirian Bashar Al-Assad întreprind ‘în acest moment’ atacuri cu clor, dar el s-a arătat cu toate acestea prudent, ‘atâta vreme cât acest lucru nu este pe deplin documentat’.

Florence Parly a reiterat de asemenea apelul Franţei pentru înfiinţarea de coridoare umanitare şi oprirea bombardamentelor în faţa ploii de foc ce s-a abătut de mai multe zile asupra zonelor insurgente Idlib şi Ghouta de Est.

‘Sunt lupte inacceptabile prin violenţa lor şi prin consecinţele la adresa oamenilor’, a declarat Florence Parly. ‘Cerem încetarea lor şi deschiderea de culoare umanitare, pentru că sunt vizaţi civili’, a subliniat ea.

Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit joi fără a ajunge la un rezultat concret cu privire la problema unui armistiţiu umanitar.

Citeşte şi: America este aproape de SHUTDOWN. Vot tardiv al Senatului cu privire la un acord crucial privind bugetul

Tags: arme chimicebashar al assadEmmanuel MacronFlorence ParlyfrantaJean-Yves Le DrianONUsiria
Categorii: Știrile zilei