Linie telefonică de informare pentru protecţia consumatorilor

Linie telefonică de informare pentru protecţia consumatorilor

Linia telefonică de informare pentru consumatorii de servicii financiare a fost lansată de Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF).

Astfel, la numărul de telefon 022 85 95 95 pot fi semnalizate neregulile în raport cu respectarea drepturilor în calitate de consumatori de servicii financiare, transmite IPN.

Telefonul consumatorului va funcționa de luni până vineri între orele 08:30 și 17:30, fiind apelabil din orice rețea la tarif obișnuit.

Citeşte şi: Republica Moldova este din ce în ce mai îngrijorată de războiul care-i bate la uşă

Consumatorii pot semnala situații ce țin de practicile și clauzele abuzive aferente contractului de asigurare, refuzul nejustificat în achitarea despăgubirii/indemnizației de asigurare, nerespectarea termenului de achitare a despăgubirii de asigurare sau exercitarea necorespunzătoare de către asigurător a obligațiilor sale.

Linie telefonică de informare pentru protecţia consumatorilor

De asemenea, pot fi semnalate cazuri de nerespectare a procedurilor de constatare a pagubelor, tergiversarea soluționării cererilor de despăgubire, precum și orice alte acțiuni neconforme ale societăților de asigurare/intermediarilor în asigurări în relația cu clienții etc. Cetățenii mai pot suna dacă au neclarități cu privire la legislația ce reglementează domeniul sau dacă doresc să împărtășească opiniile sau sugestiile sale cu privire la îmbunătățirea serviciilor financiare.

De la 1 iulie 2023, CNPF este responsabilă de supravegherea și protejarea drepturilor consumatorilor de servicii financiare pe domeniile de asigurări, creditare nebancară, piața de capital, iar începând cu 1 ianuarie 2024 pe toate serviciile financiare: sector bancar, prestatori de servicii de plată, unități de schimb valutar.

Tags: Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF)consumatoriLinie telefonică
Categorii: SocialȘtirile zilei