Lipsa echipamentelor de protecţie îi aruncă pe medicii pakistanezi în grevă – VIDEO

Publicat:

Medicii din două spitale din oraşul Quetta din sud-vestul Pakistanului au intrat marţi în grevă, după ce poliţia a intervenit în forţă pentru dispersarea unui protest împotriva lipsei de echipamente de protecţie pentru combaterea coronavirusului, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Luni, sute de medici şi paramedici protestaseră, acuzând guvernul că nu asigură materialele promise. Cel puţin 30 de doctori au fost arestaţi pentru încălcarea interdicţiei adunărilor publice, impusă în cadrul măsurilor de limitare a epidemiei de COVID-19.


Citeşte şi: Cardinalul George Pell SCAPĂ de puşcărie

‘Suntem în grevă pentru protecţia medicilor şi paramedicilor noştri’, a declarat telefonic din arestul poliţiei doctorul Hanif Luni, lider al asociaţiei care a organizat protestele. El a precizat că medicii asigură în continuare funcţionarea secţiilor de cardiologie şi ginecologie pentru urgenţe şi a susţinut că greva s-a extins şi în alte părţi din provincia Belucistan, cu capitala la Quetta.

În Pakistan s-au confirmat aproape 4000 de cazuri de coronavirus şi 54 de decese; 200 din cei infectaţi sunt din Belucistan, o regiune subdezvoltată a ţării. Un oficial din departamentul de sănătate al provinciei a declarat că sunt contaminaţi inclusiv 14 medici şi 10 alţi membri ai personalului medical.

Citeşte şi: BoJo a fost transferat la terapie intensivă! Starea de sănătate a premierului britanic rămâne neschimbată

Guvernul provinciei susţine că doctorii care tratează pacienţi cu coronavirus au primit echipament de protecţie, iar cei care protestează nu au pacienţi infectaţi. Un purtător de cuvânt al autorităţii pakistaneze de management al dezastrelor, care coordonează eforturile de combatere a epidemiei la nivel naţional, a afirmat că în Belucistan s-au trimis mai multe echipamente decât este necesar pentru medicii din prima linie, inclusiv măşti, combinezoane, mănuşi şi ochelari de protecţie. Purtătorul de cuvânt Saqib Mumtaz a declarat agenţiei Reuters că şi medicii care nu sunt implicaţi în cazuri cu coronavirus au tot ce este necesar şi urmează să primească mai mult. ‘Nu ducem lipsă de echipamente’, a spus el.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

BNM va utiliza inteligența artificială pentru a îmbunătăți eficiența operațiunilor

BNM va utiliza inteligența artificială pentru a îmbunătăți eficiența operațiunilor Banca Națională a Moldovei (BNM) utilizează mai multe instrumente de inteligență artificială (AI) pentru a...

3 500 de gospodării inspectate de salvatori. Atenție în perioada fermentării vinului

3 500 de gospodării inspectate de salvatori. Atenție în perioada fermentării vinului Salvatorii au mers, săptămâna aceasta, pe la casele oamenilor din diferite localități, pentru...

Polonia va începe să consolideze apărarea la graniţele sale cu Rusia şi Belarus până la sfârşitul anului

Polonia va începe să consolideze apărarea la graniţele sale cu Rusia şi Belarus până la sfârşitul anului Polonia va începe până la sfârşitul acestui an...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.