X

Lituania anunță că persoane suspecte îi intră pe teritoriu și nu poate acționa eficient față de ei

Un număr de persoane “suspecte” au intrat recent în Lituania din cauza lacunelor din sistemul de control al migraţiei, a afirmat miercuri Darius Jauniskis, şeful Departamentului de Securitate a Statului (VSD), informează agenţia Xinhua. 

“Există unele persoane care nu prezintă încredere; ele sunt monitorizate”, a declarat Jauniskis reporterilor după o întâlnire a Comisiei parlamentare pentru securitate şi apărare.

“În unele cazuri, ducem lipsă de argumente juridice, atât în ceea ce priveşte legea lituaniană, cât şi legislaţia UE, precum şi de anumite dovezi pentru a-i expulza din ţară”, a mai spus Jauniskis citat de mass-media locală.

VSD lucrează “foarte intens” şi efectuează câteva investigaţii legate de persoanele considerate nesigure, a adăugat el.

Cu toate acestea, Jauniskis nu a elaborat în legătură cu numărul concret de asemenea persoane aflate în prezent în Lituania şi nici nu a precizat de unde sosesc.

“Departamentul nostru evaluează cazurile ca ameninţări hibride. Cineva poate sosi din ţările vecine, dar de asemenea nu este exclusă problema terorismului şi migraţia din ţările îndepărtate”, a mai spus şeful VSD.

Vytautas Bakas, preşedintele comisiei parlamentare, a confirmat că “mai multe” persoane, “ostile, legate de terorism” au sosit recent în Lituania, a relatat agenţia de presă Elta.

Bakas a adăugat că unele întreprinderi lituaniene profită de un mediu opac acordând mii de permise de şedere resortisanţilor unor terţe ţări.

Marţi, ministrul lituanian de interne Eimutis Misiunas a promis că va dizolva Departamentul de migraţie al ţării, deseori criticat, şi va transfera funcţiile sale poliţiei şi Serviciului de Stat pentru Grăniceri.

Tags: ameninţări hibrideDarius JauniskisEimutis MisiunasLituaniaServiciului de Stat pentru Grănicerisistemul de control al migraţieiVSD
Categorii: Diaspora