Lituania cere UE să-şi închidă spaţiul aerian pentru companiile aeriene care efectuează zboruri la Minsk

Publicat:

Lituania a cerut Uniunii Europene să-şi închidă spaţiul aerian pentru companiile aeriene care efectuează zboruri la Minsk, în lumina afluxului continuu de migranţi ilegali dinspre Belarus, informează dpa, potrivit agerpres

Ministrul de externe Gabrielius Landsbergis a declarat marţi că a avansat ideea în întâlnirea cu omologii săi de luni de la Luxemburg.


Citește și: Un consilier guvernamental britanic consideră ESENŢIALĂ accelerarea administrării dozei BOOSTER

Alte state UE care au de furcă cu migraţia ilegală, inclusiv Germania, au salutat sugestia, a spus el, potrivit agenţiei de ştiri BNS.

Autorităţile de la Vilnius îl acuză pe liderul belarus Aleksandr Lukaşenko că îi împinge pe refugiaţi spre ţările cu care are graniţe comune, care reprezintă frontiera externă a UE.

Lituania susţine că oameni din ţări devastate de război sunt transportaţi cu avionul la Minsk iar apoi aduşi la frontiera Belarus cu statele membre UE Lituania, Letonia şi Polonia.

Drept răspuns la sancţiunile impuse de UE Minskului pentru încălcările drepturilor omului, Lukaşenko a declarat în mai că Belarusul nu va mai încerca să-i oprească pe migranţi să ajungă în blocul comunitar.

Trecerile ilegale ale frontierei externe a UE în regiune s-au înmulţit de atunci spectaculos.

Citește și: ONU: Sancţiunile împotriva Iranului ameninţă dreptul fundamental la sănătate al iranienilor

“Atacul hibrid” al regimului belarus a arătat necesitatea întăririi frontierelor externe ale UE, a declarat marţi preşedintele lituanian Gitanas Nauseda, după ce s-a întâlnit la Vilnius cu omologul polonez Andrzej Duda.

El a cerut crearea unui nou cadru legal pentru politica UE privind migraţia. În acelaşi timp, Duda a cerut UE să dea dovadă de solidaritate şi a cerut sancţiuni pentru Belarus.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.