X

Lituania declară invazia Rusiei în Ucraina drept ‘genocid’ şi califică Rusia ca ‘autor al actelor teroriste’

Parlamentul lituanian, Seimas, a adoptat, marţi, o rezoluţie prin care declară invazia Rusiei în Ucraina drept ”genocid” şi califică Rusia ca ”autor al actelor teroriste”, relatează CNN , scrie news.ro.  

În rezoluţie, Seimas, a recunoscut ”agresiunea armată pe scară largă – războiul – împotriva Ucrainei declanşat de către forţele armate ale Federaţiei Ruse şi leadershipul său politic şi militar (…) ca genocid împotriva poporului ucrainean.

Citește și : Aderarea Suediei la NATO ar consolida apărarea regiunii nordice

Aprobată în unanimitate, rezoluţia acuză forţele militare ruse că ”vizează în mod deliberat şi sistematic ţinte civile”, şi declară Rusia drept ”un stat care sprijină şi comite acte teroriste”.

De asemenea, Seimas a cerut înfiinţarea unui tribunal internaţional care să investigheze presupusele crime de război comise de Rusia în Ucraina.

Citește și : Circa 100 de civili sunt captivi în oţelăria Azovstal din Mariupol

Tags: rusiaSeimasucraina
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina