X

Lituania le interzice cetăţenilor ruşi să cumpere proprietăţi imobiliare

Parlamentul Lituaniei a decis marţi să le interzică cetăţenilor ruşi să cumpere proprietăţi imobiliare în ţara baltică, invocând riscuri pentru securitatea naţională, relatează Reuters, scrie news.ro

Interdicţia, care va fi în vigoare până în 2024, nu se va aplica ruşilor cărora li se acordă rezidenţă în ţară.

Citește și: Comisarul rus pentru drepturile copiilor respinge acuzaţiile CPI

De asemenea, Parlamentul a oprit eliberarea de noi vize pentru cetăţenii Rusiei şi ai aliatului său Belarus.

Mulţi dintre cetăţenii celor două ţări care au asupra lor alte documente de călătorie, cum ar fi vizele eliberate anterior, vor fi supuşi unor “verificări individuale extinse” la frontieră pentru a se stabili dacă reprezintă o ameninţare la adresa securităţii naţionale.

“Marea majoritate a cetăţenilor ruşi sprijină acţiunile militare agresive ale ţării lor şi nu iau măsuri pentru a opri agresiunea regimului, astfel încât ei împart responsabilitatea”, a declarat în parlament ministrul adjunct de externe, Jurgita Neliupsiene, în martie, când a prezentat proiectul de lege.

Citește și: Lavrov: UE este o ‘asociaţie neprietenoasă’, iar Occidentul încearcă să bage zâzanie între Moscova şi Beijing

Tags: Jurgita NeliupsieneLituaniaparlament
Categorii: Diaspora