Lituania ridică interdicţia de tranzit pe calea ferată al produselor ruseşti spre Kaliningrad

Publicat:

Lituania a ridicat interdicţia de transport pe calea ferată spre şi dinspre exclava rusă Kaliningrad al produselor ruseşti aflate sub sancţiunile Uniunii Europene, a transmis vineri agenţia RIA, citată de Reuters, potrivit agerpres

Uniunea Europeană a indicat săptămâna trecută că interdicţia de tranzit afectează doar transportul rutier, nu şi pe cel feroviar, iar Lituania ar trebui, prin urmare, să permită Rusiei să transporte beton, lemn şi alcool prin teritoriul UE spre exclavă.


Citește și : SUA anunţă un nou ajutor militar de 270 milioane de dolari destinat Ucrainei

Lituania interzisese în iunie Rusiei să mai transporte produse aflate sub sancţiuni pe calea ferată spre Kaliningrad, provocând un protest vehement din partea Moscovei şi promisiunea de retaliere rapidă.

Agenţia RIA îl citează pe Mantas Dubauskas, purtător de cuvânt al companiei lituaniene de căi ferate, care a spus că aceasta şi-a informat clienţii că pot transporta din nou mărfuri.

‘Este posibil că unele mărfuri să fie transportate astăzi’, a spus el la televiziunea lituaniană, conform RIA.

Separat, agenţia TASS a citat un responsabil guvernamental din Kaliningrad potrivit căruia 60 de vagoane de ciment vor fi transportate în curând în exclavă.

Citește și : Boris Johnson: Londra va sprijini Ucraina oricare ar fi viitorul prim-ministru britanic

Aceasta este situată între Polonia şi Lituania, fiind izolată de restul Federaţiei Ruse.

Oficialii ruşi au afirmat că interdicţia ar fi putut afecta până la jumătate din transporturile de mărfuri spre Kaliningrad, în timp ce Lituania a estimat acest procent la circa 15%.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună Pe măsură ce luna plină strălucește pe cerul nopții în acest...

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus La sfârșitul lunii iunie, Tribunalul Regional Minsk l-a condamnat la moarte pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.