LIVE Zelenski a sosit la Casa Albă

Zelenski a sosit la Casa Albă. El s-a întâlnit deja cu președintele SUA, Donald Trump. De data aceasta, Zelenski a purtat un sacou negru la negocieri. Potrivit The Wall Street Journal, Casa Albă i-a cerut anterior președintelui Ucrainei să se prezinte la întâlnire în costum și cravată.

Așezat lângă Donald Trump în Biroul Oval, președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a mulțumit președintelui american pentru „eforturile personale” depuse pentru a opri războiul Rusiei în Ucraina, notează CNN.

Cei doi președinți au răspuns, scurt, întrebărilor presei, relatează hotnews. „Acesta este războiul lui Biden, nu al meu. Poporul Ucrainei suferă, e timpul să se facă pace”, a spus Donald Trump. „Vrem ca pacea să dureze, nu pentru doi ani și să ne trezim cu același nenorocire apoi, ca în acest război”, a adăugat el.

Ambii președinți au fost foarte rezervați și au parat întrebările, nu au dat detalii despre ce urmează să negocieze.

„Este o mare onoare pentru noi să îl vedem pe președintele Ucrainei. Întâlnirea cu Putin a fost bună, există șanse să obținem rezultate. Dacă totul va decurge bine astăzi, va avea loc o întâlnire trilaterală”, a declarat Trump, citat de Unian.

Președintele Donald Trump nu a exclus trimiterea trupelor americane în Ucraina pentru a ajuta la menținerea unui eventual acord de pace, scrie CNN.

„Vă vom informa despre asta, poate mai târziu astăzi”, a spus Trump.

Deschiderea sa față de trimiterea trupelor americane în Ucraina ar putea duce la o schimbare majoră, întrucât Ucraina consideră că garanțiile de securitate sunt esențiale pentru orice eventual acord de pace cu Rusia.

Trump a spus că Europa va prelua inițiativa în asigurarea păcii, dar că SUA se vor implica.

„Ei sunt prima linie de apărare, pentru că se află acolo, în Europa. Dar noi îi vom ajuta. De asemenea, vom fi implicați”, a spus el.

Trump a spus că, dacă ar exista un acord de pace, acesta ar fi respectat.

Trump a spus că nu poate oferi comentarii cu referire la aderarea Ucrainei la NATO, dar a spus că va oferi garanții de securitate „foarte bune” Ucrainei.

This post was last modified on 18/08/2025 20:48 20:48

Tags: home1rusiaTrump
Externe