Liz Truss îl va însoți pe Regele Charles al III-lea într-un turneu regal în timpul zilelor de doliu național

Noul prim-ministru al Regatului Unit, Liz Truss, îl va însoți pe Regele Charles al III-lea într-un turneu regal în cele patru națiuni ale Marii Britanii, în timpul zilelor de doliu național pentru mama sa, Regina Elisabeta a II-a , informează mediafax.

Purtătorul de cuvânt al primului ministru a declarat: „Amândoi vom avea un discurs: În ceea ce privește implicarea prim-ministrului, ea se va alătura Regelui în timp ce acesta va conduce doliul național în Regatul Unit, participând la slujbele de reculegere din Scoția, luni după-amiază, în Irlanda de Nord, marți, și în Țara Galilor, vineri”, a spus el, citat de The Guardian.

Citește și : Charles al III-lea a fost proclamat OFICIAL rege

Truss, care a fost numită prim-ministru de către Regina Elisabeta a II-a marți, în ultimul său act public. Liz Truss, alături de mai mulți parlamentari de rang înalt, a depus un nou jurământ de credință noului Rege, sâmbătă, într-o sesiune specială în parlament, ca urmare a decesului Reginei, potrivit Reuters

De asemenea, ea a fost prezentă, alături de șase foști prim-miniștri, episcopi de rang înalt și mai mulți politicieni, atunci când Charles, în vârstă de 73 de ani, a fost proclamat oficial noul rege al Marii Britanii, în cadrul unei ceremonii.

Ulterior, ea s-a întâlnit cu Charles, împreună cu alți miniștri de rang înalt, la Palatul Buckingham.

Citește și : Detaliile ‘ultimei călătorii’ pe care o va face Regina Elisabeta a II-a

This post was last modified on 10/09/2022 23:23 23:23

Tags: irlanda de nordLiz Trussmarea britanieRegele Charlesscotia
Categorii: Diaspora