Liz Truss primeşte un sprijin important din partea fostei contracandidate Penny Mordaunt

Publicat:

Şefa diplomaţiei britanice Liz Truss, una dintre cei doi finalişti în cursa pentru postul de preşedinte al Partidului Conservator, a primit luni un sprijin important din partea fostei ministre a apărării Penny Mordaunt, ultima eliminată în alegerile interne din formaţiunea aflată la guvernare la Londra, au relatat luni seară Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

Penny Mordaunt a pierdut cu o diferenţă de numai opt voturi faţă de Truss cel mai recent tur al scrutinului intern, pe prima poziţia plasându-se fostul ministru al finanţelor Rishi Sunak.


Citeşte şi: Israelul se teme de atacuri după presupusa arestare a unui lider al Jihadului Islamic – Black News

”Am fost a treia în această întrecere şi vă datorez tuturor să fiu un indicator, nu o roză a vânturilor, aşadar am făcut o alegere. Am văzut suficient pentru a şti persoana în care îmi voi pune încrederea şi ea este Liz Truss”, a spus Penny Mordaunt adresându-se asistenţei prezente la o dezbatere cu cei doi finalişti desfăşurată la Exeter, în sud-vestul Angliei.

Mordaunt se alătură astfel altor demnitari conservatori care şi-au exprimat sprijinul pentru Liz Truss (47 de ani) în ultimele zile, precum ministrul apărării Ben Wallace şi ministrul finanţelor Nadhim Zahawi.

Candidat preferat de deputaţii majorităţii conservatoare din Camera Comunelor, Rishi Sunak (42 de ani) este în mod clar mai puţin popular la baza partidului pentru a deveni viitorul şef al guvernului.

De la începerea campaniei electorale interne, Liz Truss şi Rishi Sunak au avut opinii divergente mai ales pe subiecte legate de fiscalitate. Truss promite scăderi de impozite, anunţând că va reveni asupra creşterii cotizaţiilor sociale introduse în primăvară pentru a finanţa sistemul public de sănătate, pus la încercare de pandemia de COVID-19.

Citeşte şi: Casa Albă: Pelosi are ‘dreptul’ de a vizita Taiwanul! – Black News

De partea sa, Sunak a promis că va avea trei priorităţi dacă va deveni liderul conservatorilor şi, implicit, prim-ministru al Regatului Unit: ”restabilirea încrederii, reconstruirea economiei şi reunirea ţării”. El a criticat din nou planurile lui Truss de tăiere masivă a taxelor, pledând în schimb pentru o scădere graduală, de la 20% la 16%, până la finalul mandatului viitorului parlament.

Membrii Partidului Conservator, al căror număr este estimat la aproximativ 200.000 (mai puţin de 0,3% din populaţie), îşi vor putea exprima opţiunea printr-un vot prin corespondenţă până la 2 septembrie. Rezultatul este aşteptat pentru data de 5 septembrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.