X

Liz Truss: Vladimir Putin este ‘inamicul’ comun al Europei

Premierul britanic Liz Truss a declarat că îl consideră pe preşedintele rus Vladimir Putin ”inamicul” comun al Europei, deoarece ”a ameninţat libertatea şi democraţia Europei şi a crescut preţurile energiei”, în timp ce preşedintele Franţei Emmanuel Macron este un ”prieten” al Marii Britanii, relatează The Guardian, scrie news.ro .

Afirmaţiile lui Truss făcute în timpul cursei pentru Downing Street, când a refuzat să spună dacă Macron era ”prieten sau duşman”, au fost extrem de criticate.

Citește și :  Emmanuel Macron va participa la Forumul de Cooperare Asia-Pacific

”Colaborez extrem de tare cu preşedintele Macron şi Guvernul francez şi discutăm despre modul în care Regatul Unit şi Franţa pot colabora mai strâns pentru a construi mai multe centrale nucleare şi pentru a ne asigura că ambele ţări au securitate energetică în viitor”, a declarat premierul britanic la Praga, unde participă la summitul inaugural al Comunităţii Politice Europene şi unde se va întâlni cu preşedintele francez

”Suntem amândoi foarte clari: inamicul este Vladimir Putin, care, prin războiul său îngrozitor din Ucraina, a ameninţat libertatea şi democraţia în Europa şi a crescut preţurile energiei, o situaţie pe care trebuie să o înfruntăm cu toţii acum”.

Întrebat dacă Macron era la acea vreme un prieten, Truss a spus: ”Este un prieten”.

Citește și : Preşedintele Biden a transmis un mesaj de unitate în Florida – VIDEO

Tags: Emmanuel MacronLiz TrussPragaVladimir Putin
Categorii: Diaspora