Localități din Strășeni vor beneficia de un sistem modern de gestionare a deșeurilor

Localnicii din comunele Rădeni, Greblești, Codreanca și satul Negrești vor beneficia de un mediu mai curat și de un sistem modern de gestionare a deșeurilor.

Cele patru primării au aplicat împreună la Fondul de Mediu, obținând o finanțare de 6,8 milioane de lei și au realizat următoarele: lichidarea a două gunoiști neautorizate; amenajarea a trei gunoiști; achiziționarea unei autospeciale pentru colectarea deșeurilor; distribuirea de pubele pentru fiecare gospodărie, instituție publică și agent economic, potrivit tvrmoldova.md.

Citește și: O adolescentă ucraineană a fost recrutată de ruşi pentru a comite un act terorist. SBU a dejucat atacul

Totodată, Primăria Rădeni a aplicat la programul „Satul European 2”, iar în locul fostei gunoiști din sat se construiește acum un parc.

Ministerul Mediului se angajează să sprijine tot mai multe localități în adoptarea unor măsuri eficiente pentru gestionarea deșeurilor și protejarea mediului înconjurător, asigurându-se că locul gunoiului nu mai este pe deal, ci în sistemele corespunzătoare de colectare și reciclare.

Citește și: Putin impune ucrainenilor din teritoriile ocupate să-şi ia paşapoarte ruseşti ori să plece

This post was last modified on 03/04/2025 17:36 17:36

Tags: deşeuriSatul EuropeanStrăşeni
Social