LOCKDOWN prelungit în Noua Zeelandă

Publicat:

Noua Zeelandă va prelungi lockdown-ul naţional cu încă patru zile din cauza extinderii unui focar de COVID-19, informează DPA, potrivit agerpres.

Luni au fost raportate 35 de cazuri noi de COVID-19 cu transmitere comunitară pe teritoriul ţării, ridicând la 107 numărul total al infectărilor din focarul descoperit în Auckland.


Citește și: Olaf Scholz apără misiunea Bundeswehr-ului în Afganistan – Black News

Noua Zeelandă a intrat într-o carantină strictă la doar câteva ore după ce un prim caz a fost depistat marţi, iar toate şcolile şi activităţile comerciale au fost închise.

Prim-ministrul neozeelandez, Jacinda Ardern, a declarat că ţara ”mai are un drum lung de parcurs”, iar autorităţile abordează cu precauţie perspectiva relaxării restricţiilor antiepidemice.

”Avem nevoie de mai multă informaţie. Nu vrem să ne asumăm riscuri cu varianta Delta. Dacă am învăţat ceva până acum, este să fim precauţi cu varianta aceasta”, a spus Ardern.

Întreaga ţară va rămâne în lockdown cel puţin până sâmbătă. Auckland, cel mai mare oraş din ţară, unde sunt localizate cele mai multe cazuri de COVID-19, va rămâne în lockdown cel puţin până pe 31 august.

”Nu credem că am atins încă vârful acestei epidemii sau într-adevăr limitele ei”, a spus Ardern.

Citeşte şi: Biden speră că evacuarea din Afganistan să se încheie până la 31 august – Black News

Acesta este primul lockdown naţional decretat în Noua Zeelandă din martie 2020, când întreaga ţară a fost plasată sub incidenţa celui mai ridicat nivel de restricţii timp de şase săptămâni.

Noua Zeelandă, cu o populaţie de cinci milioane de locuitori, a raportat circa 2.700 de cazuri de COVID-19 şi 26 de decese de la debutul pandemiei. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Bucureştiul emite o avertizare de călătorie în Franţa

Bucureştiul emite o avertizare de călătorie în Franţa Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a emis o atenționare de călătorie pentru Franța, unde, până miercuri...

O fostă gunoiște neautorizată va deveni parc public

O fostă gunoiște neautorizată va deveni parc public Transformare ecologică la Pănășești. O gunoiște neautorizată fa fi transformată în parc public. Citește și: Atenție! Accesul limitat...

Cinci mari provocări care îl aşteaptă pe Mark Rutte la şefia NATO (France Presse)

Cinci mari provocări care îl aşteaptă pe Mark Rutte la şefia NATO Olandezul Mark Rutte, care va prelua marţi funcţia de şef al NATO, se...

19 militari moldoveni sunt detaşaţi în Bosnia și Herțegovina

19 militari moldoveni sunt detaşaţi în Bosnia și Herțegovina 19 militari moldoveni vor participa la operațiunea Uniunii Europene în Bosnia și Herțegovina – EUFOR ALTHEA....

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.