X

Lockheed Martin a obţinut un contract pentru livrarea de sisteme de rachete în România, Polonia şi Bahrain

Lockheed Martin a semnat un contract pentru vânzarea de sisteme de rachete în România, Polonia şi Bahrain, anunţă compania americană şi Departamentul Apărării din Statele Unite, scrie Mediafax.

“Divizia pentru rachete a companiei Lockheed Martin, situată în Grand Prairie (Texas), a primit un contract de 1.135.410.156 de dolari pentru vânzări militare în străinătate (P00010) (Polonia, Bahrain şi România) – contractul W31P4Q-18-C-0049 – destinat producţiei de Sisteme de lansare rachete teleghidate (Guided Multiple Launch Rocket Systems, GMLRS). Producţia va fi realizaată în Grand Prairie, Texas, estimându-se că finalizarea va fi pe 31 august 2021”, a transmis Pentagonul.

Citește și : Erdogan: „Eu conduc economia Turciei”

Sistemul de lansare rachete teleghidate (GMLRS) este de tip sol-sol şi “poate fi mobilizat rapid, în orice condiţii meteo, permiţând atacuri precise cu rachete dincolo de razele de acţiune ale celor mai multe sisteme convenţionale”, precizează compania Lockheed Martin.

“Este vorba de cea mai recentă achiziţie a unui sistem de rachete de către România, care, în 2017, în cadrul unui contract în valoare de 1,25 de miliarde de dolari semnat cu Lockheed Martin, a stabilit să cumpere o serie de sisteme de rachete, inclusiv 54 de piese ale Sistemelor de rachete de artilerie de mare mobilitate (High Mobility Artillery Rocket Systems) şi 81 de sisteme GMLRS”, notează agenţia de presă UPI.

Citește și : Kremlin: Trump, care a somat Rusia „să plece” din Venezuela, ar trebui să se preocupe de treburile sale

Tags: BahraincontractLockheed MartinPoloniaracheteRomaniatexas
Categorii: Știrile zilei