X

Locuitorii Atenei, sfătuiţi să evite încălzirea cu lemne, principala cauză a creşterii poluării atmosferice

Societatea elenă de luptă împotriva cancerului a avertizat joi autorităţile şi cetăţenii în legătură cu utilizarea sobelor şi a şemineelor pe lemne, mai ales la Atena, care reprezintă principala cauză a “creşterea poluării aerului”, şi a cerut oprirea încălzirii cu lemne în capitală care, potrivit acesteia, distruge “sănătatea” locuitorilor, relatează AFP, potrivit agerpres.

În ultimele zile, capitala Greciei a fost lovită de un val de aer rece, ninsori abundente au căzut pe munţii din jur, iar fumul de la sobele şi şemineele pe lemne a acoperit periferia Atenei.

Citește și : Trump, autorizat să folosească bugetul Pentagonului pentru construcţia zidului de la frontiera cu Mexicul

 

“Opriţi folosirea sobelor pe lemne pentru a vă putea proteja propria sănătate şi sănătatea celorlalţi”, a cerut societatea elenă de luptă împotriva cancerului, într-o scrisoare deschisă către guvern, parlamentari şi cetăţeni.

Poluarea atmosferică din cauza încălzirii cu lemne este foarte frecventă “în oraşele care nu sunt bine aerisite precum Atena”, a explicat societatea, care a reamintit că încălzirea cu lemne determină “emisii de particule periculoase care se află la originea multor boli şi cresc cazurile de cancer”.

Poluarea aerului, mai ales în timpul verii, este o problemă cronică în Atena, un oraş cu 4 milioane de locuitori, cu suburbiile sale mari, înconjurată de munţi şi cu puţin spaţiu verde.

Dezvoltarea imobiliară fără un plan precis a încurajat construcţia a numeroase apartamente cu şeminee înainte de criza economică din 2010. În timpul recesiunii, utilizarea frecventă a încălzirii cu lemne, mai ieftină decât încălzirea centrală utilizată la scară largă în ţară, a determinat creşterea poluării în timpul iernii.

În urma avertismentului venit din partea societăţii de luptă împotriva cancerului, Ministrul Energiei şi Mediului a declarat că este gata să studieze problema în cooperare cu Ministerul Sănătăţii, potrivit unei surse ministeriale.

Citește și : Explozie raportată la vulcanul Popocatepetl din Mexic

Tags: aer receatenaNinsori
Categorii: Diaspora