
Locuitorii din comuna Boldurești, raionul Nisporeni, au fost așteptați din nou la urne, pe 20 iulie, la turul doi al alegerilor locale, la care a participat un singur candidat, Sergiu Bulicanu. Comisia Electorală Centrală a anulat înregistrarea concurentului electoral, Nicanor Ciochină, candidat independent la funcția de primar al comunei și a declarat nule rezultatele turului doi al scrutinului organizat pe 1 iunie. Secțiile de votare s-au închis la ora 21:00.
Comisia Electorală Centrală informează că la închiderea celor trei secții de votare în comuna Boldurești, dreptul la vot a fost exercitat, în total, de către 691 de alegători sau 23,84%.
În scurt timp, CEC va recepționa procesele verbale de totalizare a rezultatelor.
Sursa: radiomoldova.md