X

Locuitorii din Jezero, Bosnia, au salutat asolizarea roverului Perseverance în craterul Jezero, pe Marte

Zeci de locuitori din Jezero, din apropierea oraşului bosniac Jajce (centru), au salutat joi seară reuşita asolizării roverului Perseverance, aparţinând NASA, pe Marte, în interiorul craterului Jezero, denumit după această micuţă localitate bosniacă, transmite vineri agenţia croată Hina, potrivit agerpres

O parte dintre rezidenţii din Jezero s-au adunat în sala de sport a unei şcoli primare din localitate pentru a urmări live transmisiunea asolizării roverului Perseverance, aflat într-o misiune ştiinţifică de căutare a eventualelor urme ale vieţii microbiologice pe Marte. Majoritatea celor care au urmărit transmisiunea erau elevi ai şcolii şi profesorii lor. La întrunire au participat şi câţiva reprezentanţi ai Universităţii din Banja Luka.

Citește și : Von der Leyen mulțumește României pentru ajutorul acordat Republicii Moldova

Primarul din Jezero a declarat cu această ocazie că este vorba de un eveniment important pentru micuţa municipalitate, cu puţin peste 1.000 de locuitori, şi a precizat că va informa NASA cu privire la modul în care acest eveniment istoric a fost marcat la Jezero, în Bosnia. Ea a mai precizat că speră într-o cooperare cu NASA pentru a atrage atenţia asupra acestei localităţi dintr-o regiune uitată a Bosniei.

Craterul marţian a primit numele Jezero din partea Uniunii Astronomice Internaţionale (IAU) în 2007 datorită asemănărilor cu locaţia din Bosnia cu acelaşi nume, unde râul Pliva se varsă în lacul Pliva.

NASA a ales craterul Jezero ca destinaţie pentru roverul Perseverance pentru că în urmă cu peste 3 miliarde de ani acest crater era acoperit de un lac în care se vârsa un râu, formând o deltă – loc considerat ideal pentru a căuta eventuale urme ale vieţii pe Marte, dacă aceasta a existat.

Citește și : Premierul Spaniei condamnă protestele violente generate de arestarea unui rapper catalan

Tags: Banja LukaJezeromarteNASAPerseverance
Categorii: Diaspora