X

Locuitorii din Noua Zeelandă vor sărbători Anul Nou maori în luna iulie

Locuitorii din Noua Zeelandă vor sărbători Anul Nou maori pe 14 iulie, o dată ce marchează cea mai nouă sărbătoare publică din această ţară, celebrată pentru prima dată în 2022, informează agenţia de presă Xinhua, potrivit agerpres.  

Celebrările care deschid seria de evenimente dedicate Anului Nou maori (denumit “Matariki”) au început încă de joi, când o broşură ce conţine o rugăciune maori (“karakia”) pentru fiecare dintre cele nouă stele din roiul stelar Pleiade a fost lansată în cadrul unei ceremonii organizate la Dark Sky Sanctuary din Lake Tekapo, un oraş de pe Insula de Sud din Noua Zeelandă.

Citește și : Număr record de 71,1 milioane de persoane deplasate pe plan intern în 2022 (raport)

“Matariki” reprezintă o ocazie specială din calendarul neozeelandez, care marchează începutul Anului Nou maori, prin reapariţia pe cerul nocturn a roiului stelar Pleiade.

Broşura va fi distribuită pe scară amplă în ţară, în şcoli şi comunităţi, pentru a fi utilizată ca un instrument important de sprijinire a persoanelor care doresc să se pregătească pentru a sărbători “Matakiri”, a declarat ministrul neozeelandez pentru relaţia cu coroana maori, Kelvin Davis.

Anul Nou maori a fost celebrat pentru prima dată în Noua Zeelandă sub forma unei sărbători publice oficiale în 2022.

“A fost un moment atât de frumos, să vezi felul în care naţiunea noastră s-a bucurat în timp ce a celebrat şi a adoptat ‘Matariki’ anul trecut”, a declarat Kelvin Davis.

Citește și : Peskov: Operaţiunea Rusiei în Ucraina este foarte dificilă

Datele oficiale sugerează că cel puţin 87% dintre neozeelandezi înţeleg în prezent într-o anumită măsură ce este “Matariki” şi ce înseamnă această sărbătoare.

Tags: Anul NoumaoriMatarikiNoua Zeelanda
Categorii: Știrile zilei