Locuitorii din Strasbourg, treziţi sâmbătă dimineaţă de un seism ‘indus’ cu magnitudinea 3,9

Publicat:

Un seism cu magnitudinea 3,9 i-a trezit pe locuitorii din Strasbourg sâmbătă dimineaţă la ora locală 05:00, la câteva luni după oprirea unui proiect geotermal din proximitatea acestui oraş din estul Franţei, care provocase la rândul său mai multe cutremure de pământ, informează AFP, potrivit agerpres

Epicentrul noului seism a fost înregistrat la o adâncime de cinci kilometri, în comuna La Wantzenau, situată în nordul oraşului Strasbourg, potrivit Reţelei naţionale de supraveghere seismică (RENASS) din Franţa.


Citește și : Derek Chauvin, condamnat la 22 de ani şi jumătate de închisoare pentru uciderea afro-americanului George Floyd

O replică a fost înregistrată cinci minute mai târziu – cu magnitudinea 2,3 – în acelaşi loc. Cele două evenimente au fost incluse în categoria “seismelor induse”, care sunt provocate de activităţile umane.

Departamentul de analiză Supravegherea Mediului din cadrul CEA (Comisariatul pentru energie atomică şi energii alternative – CEA-Dase) a raportat la rândul său o magnitudine de 4,3 pentru seismul iniţial.

Acesta a fost cel mai puternic seism care a fost resimţit în ultimele luni în regiunea menţionată.

“A fost cu adevărat puternic de această dată”, a scris pe Twitter Alain Fontanel, unul dintre liderii opoziţiei din Consiliul Municipal al oraşului Strasbourg. “Întreaga casă s-a cutremurat timp de câteva secunde. Mulţumiri ucenicilor vrăjitori din domeniul energiei geotermale de profunzime pentru această trezire brutală. A fost înfricoşător”, a adăugat el.

Numeroase reacţii similare circulă de atunci pe reţelele de socializare.

Un proiect de energie geotermală de profunzime, care a inclus două foraje la adâncimea de cinci kilometri, a fost dezvoltat până în decembrie 2020 la nord de Strasbourg.

Prefectura din departamentul francez Bas-Rhin a anunţat pe 7 decembrie oprirea definitivă a proiectului, după o serie de seisme mai mult sau mai puţin intense – inclusiv unul cu magnitudinea 3,5, înregistrat pe 4 decembrie -, care au fost considerate “induse” de către specialiştii de la RENASS.

Compania Fanroch Geothermie, coordonatoarea proiectului, a recunoscut că activităţile sale s-au aflat la originea unor seisme.

“Localizarea şi prima estimare a adâncimii ne fac să credem în mod clar că aceste evenimente sunt urmări ale celor precedente”, a declarat sâmbătă Jerome Vergne, seismolog la Şcoala şi Observatorul pentru ştiinţe ale Pământului din Strasbourg.

Citește și : Armata rusă lansează exerciţii militare în Marea Mediternană în plin dezacord cu Regatul Unit

“Am continuat să înregistrăm o activitate seismică persistentă în ultimele luni. Subsolul are nevoie de un anumit timp pentru a reacţiona după oprirea (proiectului, n.r.) şi pentru a-şi regăsi starea de stres natural. Ceea ce e uimitor este faptul că am avut astăzi seismul cel mai puternic din această secvenţă”, a adăugat acelaşi specialist francez.

El a făcut trimitere şi la “criza seismică din Basel”, un oraş elveţian care a fost afectat la rândul lui de o serie de seisme “de mai mică magnitudine” după oprirea unui proiect local ce viza energia geotermală, în anii 2000.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.