Locuitorii din vestul Germaniei, mai mulţumiţi de situaţia democraţiei decât cei din est

Publicat:

Germanii sunt în general mulţumiţi de starea democraţiei în ţara lor, însă opiniile diferă foarte mult între locuitorii landurilor din vest şi ai celor din est, conform unui sondaj preluat vineri de DPA, potrivit agerpres.

Conform studiului realizat de institutele Kantar-Enid, circa 37% dintre respondenţi au indicat un nivel ridicat de satisfacţie, iar 45% s-au declarat parţial mulţumiţi de situaţia democraţiei în Germania. Numai 17% au spus că sunt oarecum sau foarte nemulţumiţi.


Citește și : Guvernul italian este ameninţat de divergenţele legate de reforma justiţiei

Studiul a arătat însă diferenţe semnificative între opiniile exprimate de germanii din vestul şi cei din estul ţării. Dintre vest-germani, 45% s-au declarat mulţumiţi, un procent de aproape două ori mai ridicat decât în rândul locuitorilor landurilor fostei Germanii comuniste.

Dintre cei din urmă, numai 22% au spus că sunt mulţumiţi cu actuala stare de lucruri, în timp ce 28% s-au arătat nemulţumiţi, de aproape două ori mai mulţi decât în vestul ţării.

Autorii studiului au scos în evidenţă că anchete anterioare au produs rezultate similare, deşi întrebările şi variantele de răspuns au fost formulate diferit.

Sondajul a fost realizat telefonic, în rândul a 5.585 de persoane adulte, între 26 septembrie şi 17 decembrie 2019, la comanda Fundaţiei Konrad Adenauer, afiliată creştin-democraţilor cancelarului Angela Merkel.

Citește și : Autorităţile franceze INTERZIC manifestaţia Vestelor Galbene

Intervievaţilor li s-a cerut să indice nivelul lor de satisfacţie faţă de starea actuală a democraţiei în Germania, variantele de răspuns mergând de la ‘foarte mulţumit’ la ‘parţial mulţumit’ sau ‘foarte nemulţumit’.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.