Rezidenţii unei mici localităţi din Australia de Sud au fost avertizaţi luni de autorităţi să caute adăpost după ce pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie care se răspândeşte rapid, informează Reuters, potrivit agerpres.
Localnicii din Lucindale, o comunitate de circa 550 de persoane situată la aproximativ 260 de kilometri sud-est de Adelaide, au primit avertizări din partea Departamentului de Pompieri (CFS), după ce incendiul a blocat drumurile pe care le-ar fi putut folosi pentru evacuare.
This is how close today’s fire came to the township of Lucindale. There is still a lot of hotspots around the South of the town, lots of burning trees so residents in the area are urged to take caution. @9NewsAdel pic.twitter.com/yxeP2fL3U1
— Keziah Sullivan (@9keziahsullivan) January 11, 2021
Citește și: Petrecăreții care au sfidat pandemia, AMENDAȚI drastic la o petrecere din Belgia
”Sunteţi în pericol acum. Adăpostiţi-vă într-o clădire solidă. Nu părăsiţi şi nu intraţi în zona aceasta într-un vehicul sau pe jos”, a precizat CFS pe Twitter.
Cea mai mare parte din teritoriul statului se află sub interdicţie în ceea ce priveşte aprinderea focului în spaţii deschise întrucât temperaturile se apropie de 40 de grade Celsius.
At least 100 residents at Lucindale, South Australia, have been forced out of their homes as an uncontrolled fire edges closer.
Latest: https://t.co/Niv0lwSdJS pic.twitter.com/QF9IwNk1H7
— 9News Australia (@9NewsAUS) January 11, 2021
”Incendiul a izbucnit imediat după ora prânzului, alimentat de vânturi puternice, temperaturi ridicate şi combustibil uscat, (ceea ce înseamnă) că focul s-a extins foarte, foarte rapid”, a precizat comandantul Brenton Hastie din partea CFS din Australia de Sud.
Potrivit estimărilor CFS, incendiul a pârjolit circa 16.000 de hectare şi cel mai probabil a afectat efective de animale şi infrastructură din cadrul fermelor, a declarat Hastie pentru postul de televiziune Australian Broadcasting Corporation.
Potrivit unor imagini aeriene, anexele unor ferme erau cuprinse de flăcări.
Condiţiile de vânt şi temperaturi ridicate fac dificilă lupta cu flăcările, dar nivelul de alertă al incendiului a fost scăzut la ”sub supraveghere” de la ”urgent” în a doua parte a zilei de luni.
De asemenea, în Australia de Vest, un avertisment de urgenţă a fost emis pentru suburbia Baldivis, în apropiere de Perth.
”Sunteţi în pericol şi trebuie să acţionaţi rapid ca să vă salvaţi. Vieţile şi locuinţele sunt în pericol”, au precizat serviciile de urgenţă pe Twitter.
Citește și: Un an de la primul deces de coronavirus, anunțat oficial de China
Australia a fost scutită de incendii de vegetaţie anul acesta în contextul precipitaţiilor peste medie asociate cu fenomenul La Nińa după incendiile devastatoare de vegetaţie din vara trecută, care au dus la moartea a 33 de persoane, au pârjolit o suprafaţă cât teritoriul Marii Britanii şi a ucis un număr estimat de 3 miliarde de animale.
Luna trecută, un incendiu s-a produs în Insula Fraser, aflată în patrimoniul imaterial UNESCO, parte din Marea Barieră de Corali.