X

Londra a achiziţionat 3,5 milioane de teste de depistare a anticorpilor

Ministrul britanic al sănătăţii, Matt Hancock, a anunţat că guvernul de la Londra a achiziţionat 3,5 milioane de teste de depistare a anticorpilor la noul coronavirus, astfel încât persoanele care suspectează că au contractat virusul vor putea să verifice dacă au dezvoltat anticorpi, transmite Reuters, potrivit agerpres.

‘Am achiziţionat 3,5 milioane de teste de depistare a anticorpilor, care le vor permite oamenilor să afle dacă au avut virusul şi sunt imuni la el, iar apoi se pot întoarce la lucru’, a declarat marţi Hancock într-o conferinţă de presă.

Citește și: CUTREMUR puternic în Rusia. Pericolul producerii unui tsunami se menţine!

‘Ne aşteptăm ca oamenii să nu poată contracta pentru a doua oară virusul, mai puţin în cazuri cu totul excepţionale’, a adăugat ministrul.

La rândul său, directorul Serviciului Naţional de Sănătate (NHS), Stephen Powis, a anunţat că Marea Britanie a recrutat primul voluntar pentru testul clinic al unui medicament.

Citește și: Senatul american îi face pofta lui Trump: Acord ISTORIC de 2.000 miliarde de dolari pentru relansarea economiei

Tags: anticorpicoronavirusmarea britanieMatt HancockServiciul Naţional britanic de Sănătate (NHS)Stephen Powis
Categorii: Diaspora