Londra a evacuat aproximativ 1.900 de persoane din Sudan

Publicat:

Londra a afirmat sâmbătă că a evacuat aproape 1.900 de persoane din Sudan de marţi, profitând de armistiţiul fragil dintr-o ţară devastată de un război care intră în a treia săptămână, scrie AFP, potrivit agerpres

Aproximativ 2.000 de supuşi britanici din Sudan s-au înscris pe o listă a Ministerului de Externe şi toţi cei care puteau beneficia de evacuare au avut termen până sâmbătă dimineaţă pentru a ajunge la o bază aeriană pentru a se îmbarca în ultimele zboruri.


Citește și : Blocul de opoziţie din Turcia condus de HDP îl va susţine pe rivalul lui Erdogan la alegerile prezidenţiale

În total, 1.888 de persoane au fost evacuate din Sudan la bordul a 21 de avioane ale Royal Air Force (RAF) de la baza aeriană Wadi Saeedna, la nord de Khartoum, a făcut cunoscut ministerul.

Iniţial, operaţiunea a fost rezervată deţinătorilor unui paşaport britanic şi rudelor acestora cu permis de şedere britanic.

Dar, după un protest în Marea Britanie, aproximativ 20 de medici sudanezi lucrând pentru serviciul britanic de sănătate publică (NHS) au putut beneficia de aceasta.

Sudanul este cufundat în haos de pe 15 aprilie, ca urmare a luptelor dintre forţele conduse de generalul Abdel Fattah al-Burhan, liderul de facto al ţării nord-est-africane după puciul din 2021, şi cele ale adjunctului său Mohamed Hamdan Daglo, liderul paramilitarilor din Forţele de sprijin rapid (FSR).

Citește și : Polonia şi alte patru state membre UE au convenit o serie de restricţii privind cerealele din Ucraina

Potrivit ONU, peste 528 de persoane au fost ucise şi alte 4.599 au fost rănite până acum în aceste lupte.

Zeci de mii de sudanezi au fugit în statele vecine, inclusiv în Egipt, Etiopia, Ciad şi Sudanul de Sud, în timp ce ţările străine efectuează evacuări în masă ale cetăţenilor lor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Peste 1400 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza caniculei, săptămâna trecută

Peste 1400 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza caniculei, săptămâna trecută Peste 1400 de persoane au solicitat ajutorul medicilor din...

37 de dosare au fost depuse la concursul de selectare a patru din cei 9 membri ai Consiliului de Administrație al ‘Moldovagaz’

37 de dosare au fost depuse la concursul de selectare a patru din cei 9 membri ai Consiliului de Administrație al 'Moldovagaz' 37 de dosare...

Grosu, după bombardamentele Rusiei asupra unui spital pentru copiii din Kiev: Genocidul trebuie pedepsit

Grosu, după bombardamentele Rusiei asupra unui spital pentru copiii din Kiev: Genocidul trebuie pedepsit Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a condamnat atacul Rusiei asupra unui spital...

Cod galben de PERICOL de incendiu

Cod galben de PERICOL de incendiu Meteorologii anunță Cod galben de incendiu, valabil pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Avertizarea intră în vigoare de astăzi,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.