Londra cere UE să accepte renegocierea acordului Brexit, ținând cont de noua configuraţie a Parlamentului European

Publicat:

Guvernul premierului britanic Boris Johnson a cerut sâmbătă conducerii Uniunii Europene să accepte o renegociere a acordului privind Brexitul, deoarece “realităţile politice s-au schimbat” după alegerile din luna mai care au modificat configuraţia Parlamentului european, informează duminică AFP, potrivit agerpres.

“Realităţile politice s-au schimbat” comparativ cu noiembrie 2018, când un acord asupra Brexitului a fost semnat de fostul premier Theresa May şi UE, scrie ministrul britanic pentru Brexit Steve Barclay într-un articol apărut în publicaţia Mail on Sunday.


Citește și : Malta a aprobat debarcarea a 40 de migranţi salvaţi de nava Alan Kurdi

“De la convenirea acordului, s-au reînnoit 61% din deputaţii europeni din toate ţările UE. O schimbare atât de profundă ilustrează necesitatea unei schimbări de abordare”, a motivat oficialul britanic.

Michel Barnier, comisarul european care a condus negocierile acordului, “trebuie să-i îndemne pe liderii europeni să examineze acest aspect dacă îşi doresc, la rândul lor, un acord care să îi permită să negocieze astfel încât să găsească un numitor comun cu Regatul Unit. În caz contrar, nu va fi niciun acord”, a estimat Barclay.

Citește și : 31 de morţi într-o explozie de muniţii pe un aeroport militar sirian, potrivit unui nou bilanţ

Boris Johnson, care a preluat la sfârşitul lunii iulie funcţia de premier, a dat asigurări că doreşte ca Marea Britanie să părăsească UE cu acord, dar a respins termenii tratatului încheiat în 2018 şi a avertizat că Londra va părăsi Uniunea pe 31 octombrie, cu sau fără acord.

De cealaltă parte, Bruxelles-ul susţine că va refuza să renegocieze tratatul convenit la capătul a 17 luni de discuţii dificile.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.