X

Londra își reafirmă sprijinul pentru ambasadorul său din SUA

Guvernul britanic condus de Theresa May şi-a exprimat luni “sprijinul deplin” pentru ambasadorul său la Washington, după ce preşedintele american, Donald Trump, a declarat că “nu va mai avea contacte cu acesta”, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Sir Kim Darroch se bucură în continuare de sprijinul deplin al prim-ministrului”, a afirmat un purtător de cuvânt oficial de la Londra, după publicarea în presă a unor depeşe diplomatice ale ambasadorului calificându-l pe preşedintele Trump “inept” şi declarând că echipa acestuia de la Casa Albă este “disfuncţională”.

Citește și: Trump o critică dur pe May după scurgerile de informaţii din depeşe diplomatice

Într-o serie de mesaje pe Twitter, Donald Trump l-a atacat pe ambasador şi, de asemenea, pe premierul Theresa May pe care a acuzat-o că a gestionat prost negocierea Brexitului cu Uniunea Europeană şi că este vinovată pentru “dezordinea” actuală.

Purtătorul de cuvânt al guvernului britanic a reacţionat: “Am spus clar Statelor Unite cât de regretabilă este această scurgere de informaţii”.

“Fragmentele selecţionate care au fost publicate nu reflectă proximitatea relaţiei dintre cele două ţări şi stima pe care o acordăm acesteia”, a spus el.

Citește și : Teheranul cere Marii Britanii să elibereze IMEDIAT petrolierul capturat în Gibraltar

“În acelaşi timp, am subliniat, de asemenea, importanţa ca ambasadorii să fie în măsură să ofere evaluări corecte, fără fard, asupra vieţii politice din ţara în care se află la post”, a continuat purtătorul de cuvânt.

“Marea Britanie are o relaţie specială şi durabilă cu Statele Unite, bazată pe lunga noastră istorie şi angajamentul asupra valorilor comune, şi aşa va fi în continuare”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al guvernului britanic.

Tags: ambasadorDonald TrumpKim Darrochlondramarea britanieSUATheresa May
Categorii: Externe