Londra lansează programul pentru studenţi Turing, în locul Erasmus

Publicat:

Guvernul de la Londra a lansat vineri primele etape ale programului de schimburi de studenţi Turing, care urmează să înlocuiască programul european Erasmus, după Brexit, pentru a permite studenţilor britanici să urmeze facultăţi din străinătate, transmite AFP. Bugetul alocat este de 110 milioane de lire (128 milioane de euro), potrivit agerpres

Noul program, numit după celebrul matematician britanic Alan Turing, are rolul de a ajuta 35.000 de studenţi “din toate categoriile de venituri şi din întreaga ţară să beneficieze de posibilităţi fantastice de educaţie în ţările dorite”, a comunicat premierul Boris Johnson.


Citește și : Sebastian Kurz denunță contractele secrete din UE privind vaccinurile anti-COVID

El a apreciat că “programul mondial” constituie o “aliniere la nivel superior” faţă de Erasmus, program la care Regatul Unit a renunţat la sfârşitul anului trecut, după peste trei decenii de participare, în cadrul acordului post-Brexit încheiat cu Uniunea Europeană.

Ministrul educaţie, Gavin Williamson, a precizat că programul Turing va pune accentul pe “mobilitatea socială şi raportul calitate-preţ”, oferind studenţilor din medii defavorizate mai multe posibilităţi de studii şi călătorii internaţionale decât Erasmus.

Şcolile şi universităţile eligibile pot depune cereri de finanţare începând de vineri. Programul acoperă cheltuielile de administrare şi permite acordarea de burse de până la 490 de lire (570 de euro) pe lună pentru studenţii defavorizaţi sau din regiunile mai puţin reprezentate în educaţia în străinătate, pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare, cazare şi masă.

Citește și : Berlinul critică țările care au suspendat vaccinarea cu AstraZeneca

Există şi opinii conform cărora Turing este departe de a onora promisiunile de a fi la nivelul Erasmus. Noul program “nu oferă niciun sprijin pentru cheltuielile de şcolarizare”, care pot fi “astronomice”, a acuzat deputata Carol Monaghan din Partidul Naţional Scoţian (SNP).

Spre deosebire de Erasmus, programul Turing, nu prevede reciprocităţi. Pentru cei aproape 150.000 de studenţi europeni din Regatul Unit, înscrierile la universităţi britanice vor fi pe viitor mult mai costisitoare şi mai complicate.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.