X

Londra nu a oferit Irlandei propuneri credibile cu privire la Brexit

Irlanda a declarat joi că Regatul Unit nu a reuşit să ofere până acum propuneri credibile cu privire la Brexit, notează Reuters, potrivit agerpres.

Şeful diplomaţiei irlandeze Simon Coveney a afirmat că în Uniunea Europeană au sporit nemulţumirile referitoare la faptul că Londra nu a furnizat alternative la aşa-numita ”plasă de siguranţă” privind frontiera irlandeză.

Citește și: Atac cu maşină-capcană în Afganistan! 10 morți și 85 de răniți

Londra respinge soluţia “plasa de siguranţă”(“backstop”), inevitabilă, în opinia Bruxellesului, în absenţa unei alternative credibile. Aceasta prevede ca Marea Britanie să rămână “într-un spaţiu vamal unic” cu UE dacă nu este găsită o soluţie mai bună până la finalul perioadei de tranziţie.

”Avem nevoie de propuneri credibile, pe care pur şi simplu nu le-am văzut deocamdată”, a spus Coveney.

Premierul irlandez Leo Varadkar şi lidera Partidului Democratic Unionist nord-irlandez (DUP, care susţine guvernul britanic), Arlene Foster, au avut miercuri seară o întrevedere la Dublin în timpul căreia Foster a subliniat că un acord pentru un Brexit ordonat poate fi convenit doar dacă toate părţile vizate dau dovadă de flexibilitate.

Citește și: Laura Codruţa Kovesi este noul procuror-șef european

Parlamentul britanic, unde premierul Boris Johnson şi-a pierdut majoritatea, a votat în urmă cu două săptămâni o lege vizând împiedicarea unei ieşiri din UE fără acord, care îl obligă pe şeful guvernului să ceară o amânare de trei luni a Brexitului dacă nu se ajunge la un acord până la 19 octombrie.

Johnson a susţinut însă că ar prefera să fie “mort într-un şanţ” decât să ceară o nouă amânare.

Tags: Arlene FosterbackstopBoris JohnsonbrexitDublinirlandaLeo Varadkarlondramarea britanieSimon Coveneyuniunea europeana
Categorii: Diaspora