X

Londra o lasă fără cetățenie pe jihadista britanică din Siria

Ministerul de interne al Regatului Unit i-a retras cetăţenia britanică tinerei Shamima Begum, care s-a alăturat Statului Islamic la vârsta de 15 ani, transmite miercuri PA, potrivit agerpres.

Măsura a fost ordonată de ministrul de interne, Sajid Javid, după ce Begum a anunţat că vrea să se repatrieze, împreună cu fiul ei nou-născut. Potrivit ştirilor televiziunii ITV, preluate de Reuters, mama tinerei londoneze a primit o scrisoare prin care este informată despre decizie şi i s-a cerut să îşi anunţe fiica. Aceasta are drept de apel, precizează scrisoarea.

Citește și: Mii de francezi au manifestat împotriva antisemitismului

Begum a făcut parte dintr-un grup de trei eleve de la Bethnal Green Academy care au plecat în februarie 2015 să sprijine islamiştii din Siria.

Avocatul familiei sale a declarat că rudele ei sunt “foarte dezamăgite” şi “iau în considerare toate căile legale de a ataca decizia”.

Legislaţia internaţională interzice retragerea cetăţeniei unei persoane, dacă aceasta ar rămâne astfel apatridă. Instrucţiuni din 2017 ale guvernului britanic îi permit ministrului de interne să dea o astfel de dispoziţie în interesul public, dacă cei vizaţi nu rămân fără nicio cetăţenie. Ministerul de Interne a declarat că deciziile respective “nu se iau cu uşurinţă” şi au menirea “de a proteja această ţară”. Javid informase anterior Camera Comunelor că este autorizat să retragă cetăţenia britanică persoanelor cu dublă cetăţenie şi precizase că au existat deja peste 100 de astfel de cazuri.

Citește și: Havana dezminte că ar avea o ‘armată’ în Venezuela

Begum provine dintr-o familie originară din Bangladesh, dar s-a născut în Regatul Unit şi potrivit avocatului nu a avut niciodată cetăţenia altui stat, dublă cetăţenie sau paşaport emis de Bangladesh.

Shamima Begum a ajuns în atenţia publică când a fost găsită, spre sfârşitul sarcinii, într-o tabără de refugiaţi din Siria. Ea a născut la sfârşitul săptămânii trecute un băiat, după ce pierduse alţi doi copii, şi a cerut să fie iertată şi să i se permită să se întoarcă în Regatul Unit.

Cressida Dick, comisar al poliţiei metropolitane, a declarat că dacă Begum revine în ţară poate fi arestată şi anchetată. Până acum, s-au repatriat din Siria în Regatul Unit circa 425 de suspecţi despre care se presupune că au luptat alături de jihadişti, menţionează PA. 

Tags: Bethnal Green Academycetatenielondramarea britanieSajid JavidShamima Begumsiriastat islamic
Categorii: Știrile zilei