
BBC
Premierul britanic, Boris Johnson, va prezenta un “plan de acţiune” internaţional pentru a face “să eşueze” invazia rusă a Ucrainei şi îşi va intensifica întâlnirile diplomatice în acest scop săptămâna viitoare la Londra, au indicat sâmbătă serviciile sale, notează AFP, potrivit agerpres.
După un val “fără precedent” de sancţiuni occidentale împotriva intereselor Rusiei ca răspuns la ofensiva armată în Ucraina, Boris Johnson va lansa un apel comunităţii internaţionale la reînnoirea “efortului său concertat” împotriva Moscovei prin intermediul acestui “plan de acţiune în şase puncte”, pe care urmează să-l detalieze duminică, a precizat Downing Street într-un comunicat.
Citește și: Franţa va efectua zboruri de antrenament cu avioane rapide deasupra Bosniei (EUFOR)
Preşedintele rus Vladimir “Putin trebuie să eşueze şi trebuie să ne asigurăm că eşuează în acest act de agresiune”, a declarat prim-ministrul în comunicat.
“Nu este suficient să ne exprimăm sprijinul pentru ordinea internaţională bazată pe reguli, trebuie să o apărăm împotriva unei tentative durabile de a rescrie regulile prin forţa militară”, a adăugat el.
În acest scop, Boris Johnson va avea o întrevedere luni la Downing Street, separat, apoi în cadrul unei întâlniri trilaterale, cu omologii săi canadieni, Justin Trudeau, şi cu olandez, Mark Rutte.
Marţi, îi va primi la Londra pe liderii grupului de la Visegrad (V4) din care fac parte Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia.
Citește și : Kuleba: Poziţia NATO de a nu crea o zonă de excludere aeriană asupra Ucrainei este ‘frustrantă’
Planul de acţiune prevede mobilizarea unei coaliţii umanitare internaţionale pentru Ucraina, susţinerea capacităţii acestei ţări de a se apăra, “maximizarea” presiunii economice împotriva regimului rus, prevenirea “normalizării insidioase” a ceea ce Rusia face Ucrainei, continuarea căii diplomatice pentru a obţine dezescaladarea şi lansarea unei “campanii rapide” pentru a consolida securitatea în zona euro-atlantică.
This post was last modified on 06/03/2022 09:15 09:15