X

Londra pune Danemarca pe lista neagră COVID după depistarea unei mutaţii a virusului

Guvernul britanic a retras Danemarca de pe lista ţărilor sigure, după semnalarea la o fermă de nurci din această ţară a unei mutaţii a virusului SARS-CoV2, a informat ministrul britanic al transporturilor, Grant Shapps, citat de EFE, potrivit agerpres.

Potrivit comunicatului postat pe site-ul guvernului britanic, călătorii proveniţi din Danemarca vor fi plasaţi – începând de sâmbătă ora 03:00 GMT- într-o carantină de 14 zile la sosirea în Marea Britanie.

Citeşte şi: Donald Trump Jr îndeamnă la RĂZBOI TOTAL

Ministrul a explicat că este vorba de “o decizie urgentă” adoptată vineri dimineaţă, în urma noilor “evenimente”, după ce Danemarca a anunţat sacrificarea a 17 milioane de nurci pentru a frâna varianta coronavirusului detectată la aceste animale şi care se transmite la oameni.

“Înţeleg că acest lucru este îngrijorător, atât pentru persoanele care trăiesc în Danemarca, cât şi pentru britanici, de aceea am acţionat rapid pentru a ne proteja ţara şi a evita răspândirea virusului în Marea Britanie”, a precizat Shapps.

Ministrul a precizat că a urmat în acest sens recomandările consilierul medical şef al guvernului, Chris Whitty.

Decizia survine la mai puţin de 12 ore după ce au fost retrase de pe lista ţărilor sigure Germania şi Suedia, ai căror cetăţeni vor fi nevoiţi să se izoleze timp de două săptămâni la sosirea în Marea Britanie.

Citeşte şi: Trump, TRĂDAT de propriul partid! Republicanii americani se delimitează de acuzaţiile de FRAUDĂ în alegeri

Potrivit ultimelor cifre raportate, Marea Britanie a înregistrat 378 noi decese de COVID-19 în ultimele 24 de ore, ridicând numărul total la 48.120, precum şi alte 24.141 de contagieri zilnice.

Guvernul premierului Boris Johnson a impus de joi izolarea aproape totală în Anglia – regiunea cea mai populată din Marea Britanie – după mai multe săptămâni de restricţii impuse pe localităţi.

Tags: Boris JohnsonChris Whittycoronaviruscovid-19danemarcaGrant Shappsmarea britanienurciSARS-CoV2virus
Categorii: Diaspora