Vineri, în timpul întrevederii lor, Keir Starmer și Joe Biden au discutat despre posibilitatea unui parteneriat ruso-iranian, dezvăluie “The Guardian”. Teheranul ar livra rachete Moscovei, care, în schimb, i-ar împărtăși “secrete nucleare”.
În timpul vizitei sale de vineri la Washington, Keir Starmer, premierul britanic, nu a discutat doar cu președintele american Joe Biden problema delicată a rachetelor occidentale cu rază lungă de acțiune livrate Ucrainei: ar trebui să fie și Kievul autorizat să lovească teritoriul Rusiei cu Storm Shadow, rachetele de croazieră pe care britanicii le livrează ucrainenilor? Londra și Washingtonul au ales să amâne, respingând în același timp avertismentele rusești.
Pentru Vladimir Putin, într-un astfel de caz, aceasta ar însemna că “NATO ar fi în război cu Rusia”. “Praf în ochi”, a denunțat duminică dimineață șeful diplomației britanice, David Lammy, care evocă o “fanfaronadă”.
Dar presa britanică, care nu a fost amabilă cu Starmer, revenit cu mâna goală de la Washington, amintește acum un al doilea subiect de discuție abordat de cei doi lideri la Washington, mai discret. “Regatul Unit și Statele Unite sunt alarmate de un posibil acord nuclear între Iran și Rusia”, titra duminică “The Guardian”.
Și totul este strâns legat. Pe de o parte, în timp ce până acum erau reticente să încalce această nouă “linie roșie” rusească, Londra și Washingtonul iau în considerare schimbarea doctrinei lor privind utilizarea armelor occidentale cu rază lungă de acțiune în Rusia, deoarece, săptămâna trecută, au dobândit certitudinea că Iranul a livrat Rusiei peste 200 de rachete balistice Fath-360, pe care Moscova nu va ezita să le tragă în Ucraina.
Pe de altă parte, americanii și britanicii se tem că Moscova “a împărtășit secrete nucleare cu Iranul în schimbul furnizării” respectivelor rachete, subliniază cotidianul de peste Canal, citând “surse britanice”. Vineri, la Washington, Biden și Starmer și-au exprimat “îngrijorările” cu privire la un posibil “comerț cu Iranul” în vederea obținerii “tehnologiei nucleare”.
În vizită la Londra săptămâna trecută, Antony Blinken, secretarul de stat american, era deja preocupat de acest lucru, dar afirmaţiile sale au trecut în plan secund, după subiectul rachetelor balistice iraniene trimise în Rusia. “La rândul său, [Moscova] împărtășește tehnologia căutată de Iran – este o stradă cu două sensuri – inclusiv în ceea ce privește problemele nucleare, precum și anumite informații spațiale”, a spus el.
Șeful diplomației americane avertizase astfel Teheranul: “Această evoluţie și cooperarea crescândă dintre Rusia și Iran amenință securitatea europeană și demonstrează că influența destabilizatoare a Iranului se extinde cu mult dincolo de Orientul Mijlociu (…) Am avertizat Iranul în privat că această măsură [trimiterea de rachete iraniene în Rusia, nota editorului] ar constitui o escaladare dramatică (…) Noul președinte (…) a declarat în repetate rânduri că dorește restabilirea dialogului cu Europa.
El vrea să obţină scutirea de sancțiuni. Acțiuni de destabilizare ca acestea vor avea exact efectul opus. În acest proces, Washingtonul și Occidentul au anunțat noi sancțiuni împotriva companiilor iraniene.
Acest posibil “acord nuclear” dintre Moscova și Teheran, care ar aduce Republica Islamică mai aproape ca niciodată de pragul fatidic, s-ar fi născut din cenușa “acordului nuclear” din 2015 care viza tocmai îndepărtarea spectrului unei astfel de eventualități.
După ani de negocieri, Teheranul a semnat JCPOA (Joint Comprehensive Action) la Viena , angajându-se să-și limiteze drastic programul nuclear la un nivel compatibil cu utilizarea civilă a atomului, în schimbul ridicării sancțiunilor.
Dar textul, cosemnat la acea vreme de Statele Unite, Franța, Marea Britanie, Rusia, China și Germania – așa-numitul format “5+1” – nu a supraviețuit alegerii lui Donald Trump din 2016, care a scos unilateral Washingtonul din acord în 2018.
Prin intermediul presei, Teheranul a anunțat lansarea a câteva sute de noi centrifuge, inclusiv unele în locuri îngropate.
De atunci, deși încă neagă oficial că vrea să achiziționeze arme nucleare – Republica Islamică este semnatară a tratatului de neproliferare din 1968 și chiar a emis o fatwa împotriva armelor atomice în 2005! -, Teheranul își relansează treptat producția de uraniu foarte îmbogățit, cu mult peste pragurile necesare industriei civile.
În luna februarie, potrivit Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), care monitorizează respectarea JCPOA, stocurile de combustibil iraniene s-au ridicat la 5,5 tone (față de 4,5 tone cu patru luni mai devreme), adică de 27 de ori limita autorizată de Acordul de la Viena.
Dar de atunci, tot prin intermediul presei, Teheranul a anunțat lansarea a câteva sute de noi centrifuge, dintre care unele se află în locuri îngropate. La mijlocul lunii iunie, Franța, Germania și Marea Britanie au condamnat “o nouă escaladare a programului nuclear al Iranului, care implică riscuri semnificative de proliferare”.
Cei trei semnatari ai Acordului de la Viena au făcut-o din nou săptămâna trecută, cotidianul “The Guardian” amintind că Iranul a acumulat patru “cantități semnificative” care ar putea fi folosite fiecare pentru a face o bombă nucleară. Totuşi, deținerea de uraniu foarte îmbogățit pentru arme nu este suficientă pentru a produce o bombă nucleară. Trecerea pragului necesită abilități științifice speciale pe care, evident, Rusia le are.
Chiar dacă cercetătoarea Ifri Héloïse Fayet a amintit recent că Teheranul are “toate mijloacele fizice pentru a dezvolta o armă nucleară, lipsindu-i doar voința politică” , această colaborare iraniano-rusă de care se tem Londra și Washingtonul ar reprezenta un pas în plus. Sâmbătă, Teheranul a trimis, întâmplător, un alt mesaj, anunțând că a lansat “cu succes” un nou satelit de cercetare construit de Ministerul Apărării.
La fel cum s-a întâmplat în trecut în Coreea de Nord, occidentalii se tem de multă vreme că aceste lansări sunt o modalitate pentru Iran de a-și avansa programul balistic, ale cărui tehnologii ar fi necesare pentru a servi drept vectori pentru o posibilă armă nucleară.